Câți giurgiuveni au sunat la 112 în 2024

Numărul unic de urgență 112 continuă să fie cel mai apelat număr atunci când e nevoie de intervenția Ambulanței, Poliției, Pompierilor sau Jandarmeriei.
În 2024, circa 150.000 de giurgiuveni au sunt la 112, însă foarte multe dintre apeluri nu au reprezentat urgențe.
Potrivit datelor oferite de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), numărul celor care au apelat 112 în anul 2024 a scăzut față de anii anteriori, însă numărul unic este folosit cu încredere atunci când oamenii, animalele sau bunurile sunt în pericol.
La nivelul județului Giurgiu, așa cum arată statistica pe anul 2024, 140.684 de persoane au sunat la 112.
Cele mai multe apeluri s-au înregistrat în luna iunie, aproape 15.000, în timp ce un număr mic de apeluri s-au consemnat în luna noiembrie, circa 10.000.
Și în anul trecut, cei mai mulți dintre cei care au considerat că au nevoie de ajutor au sunat la Ambulanță, urgențele medicale fiind net superioare ca număr celor care au avut nevoie de Poliție, Pompieri sau Jandarmerie.
Din păcate, sunt foarte multe persoane care sună la 112 chiar și când situția pe care o reclamă nu reprezintă o urgență, în județul Giurgiu numărul non-urgențelor ridicându-se la circa 57.000 de apeluri.
Apelarea abuzivă a numărului 112 este pedepsită de lege
Potrivit legislaţiei, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale sesizează cazurile de persoane care apelează abuziv 112 către Poliţia Română, în vederea identificării şi sancţionării acestora.
Apelarea repetată, cu rea intenţie, a numărului 112, fără a avea o urgenţă ori pentru a aduce injurii operatorilor, constituie abuz şi se sancţionează, dar cel mai important, poate costa viaţa unei persoane care are nevoie urgent de ajutor.
Apelarea abuzivă a Serviciului de urgenţă 112 se pedepseşte cu amendă până la 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenţie se deplasează în teren şi constată că a fost o alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei. O nouă contravenţie, în interval de un an, se sancţionează cu amendă de la 4.000 de lei la 8.000 de lei.
Numărul unic de urgență 112 continuă să fie cel mai apelat număr atunci când e nevoie de intervenția Ambulanței, Poliției, Pompierilor sau Jandarmeriei. În 2024, circa 150.000 de giurgiuveni au…
Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/cati-giurgiuveni-au-sunat-la-112-in-2024/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 21 ianuarie 2025 11:27