Ce nu şi-a dorit Prinţul Philip să se întâmple la înmormântarea lui. Funeraliile soţului Reginei vor avea loc sâmbătă

Doliu în Marea Britanie. Funeraliile soţului Reginei vor avea loc sâmbătă. Ultima dorință a „rebelului” din Familia Regală a fost legată chiar de ceremonie. Ce nu şi-a dorit Prinţul Philip să se întâmple la înmormântarea lui.

Ce nu şi-a dorit Prinţul Philip să se întâmple la înmormântarea lui

Născut prinț al Greciei și al Danemarcei, exilat din propria țară, a fost salvat de o „puștoaică”, în vârstă de 13 ani, care avea să îi schimbe viața și să îi fie alături, până la ultima suflare. Ca să-i poată deveni soț Prințesei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Philip al Greciei a fost nevoit să renunțe la titlurile regale pe care le dobândise la naștere, luând numele de familie al bunicilor săi materni. Philip al Greciei devenea locotenentul Philip Mountbatten. După nuntă, soția sa îl numea duce de Edinburgh, Conte de Marioneth şi Baron Greenwich. În 1975, Elisabeta a II-a, Regina, îi oferea titlul de prinț – Prinţ al Regatului Unit.

Aproape opt decenii și-au fost alături, la bine și la greu. Dar Prințul Philip a fost mereu un personaj controversat. Glume acide, comentarii considerate deplasate, era „rebelul” Familiei Regale. Și-a dedicat întreaga viață țării care l-a adoptat. Când a venit vorba despre moarte, a avut o singură dorință, care îi va fi îndeplinită. Ce nu şi-a dorit Prinţul Philip să se întâmple la înmormântarea lui. Ultima dorință a soțului Reginei a fost să nu aibă funeralii de stat, ci de o ceremonie militară la Castelul Windsor. În contextul restricțiilor impuse de pandemia de Covid-19, publicul nu va putea participa. Westminster Abbey a precizat că va fi deschisă de vineri până duminică pentru rugăciuni din partea familiei.

„Cu profundă tristeţe am aflat de moartea Alteţei Sale Regale Ducele de Edinburg, care a servit-o pe Majestatea Sa regina şi naţiunea noastră cu un devotament neclintit. Ne amintitm, mai rpesus de toate, un simţ al datoriei care a fost un reper în viaţa publică pentru mulţi ani. Remarcăm cu profundă recunoştinţă contribuţia sa în armată, organizaţii caritabile şi în rândul tinerilor. Suntem de asemenea profund recunoscători pentru sprijinul acordat bisericii noastre, inclusiv pentru munca sa de a strânge fonduri pentru restaurarea abaţiei”, a anunțat decanul de Westminster.

Printul Philip a murit in aceasta dimineata. Regina Elisabeta a II-a a facut anuntul
Regina Elisabeta a II-a si Printul Philip

Ceremonia va începe la Palatul Windsor. Trupul Prințului Philip va fi dus la Catedrala Saint George din Windsor cu un vehicul marca Land Rover care a fost configurat în mod special de prinţ. Publicul nu va avea acces la funeraliile care vor transmise în direct de televiziuni. La ora 15:00, sâmbăta viitoare, în Marea Britanie se va păstra un moment de reculegere în memoria Prințului Philip, în semn de apreciere pentru „vasta sa contribuție și moștenire durabilă”, a anunțat Familia Regală.

„A fost, pur şi simplu, forţa mea”

La scurt timp după moartea Prințului Philip, pe pagina de Twitter a Familiei Regale a Marii Britanii a fost publicat un citat emoționant luat din discursul ținut de regină, în 1997, la celebrarea nunții de aur.

„El a fost, pur şi simplu, forţa mea şi a rămas în toţi aceşti ani iar eu şi familia, şi atât de multe ţări îi suntem îndatoraţi mai mult decât ar pretinde sau vom şti vreodată”,a rostit în 1997 regina.

Prințul Philip a murit, vineri dimineață, la Castelul Windsor, la vârsta de 99 de ani.

„Cu mare tristeţe, Majestatea Sa Regina a anunţat decesul iubitului ei soţ, Alteţa Sa Regală Prinţul Philip, duce de Edinburgh. Alteţa Sa Regală a murit liniştit în această dimineaţă la Castelul Windsor. Alte detalii urmează să fie anunţate. Familia regală se alătură oamenilor din întreaga lume în deplângerea pierderii sale”, potrivit comunicatului emis de Palat.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.