Potrivit unor surse din conducerea partidului, USR merge cu toate variantele pe masă, iar acceptarea lui Cîţu într-un posibil Guvern Cioloş depinde de cum vor decurge discuţiile, în perioada următoare, cu partidele din coaliţia de guvernare.
Contactat de „Adevărul”, Ionuţ Moşteanu, purtătorul de cuvânt al USR, a declarat că, înainte de toate, trebuie să vadă dacă există voinţă politică pentru refacerea coaliţiei de guvernare.
„În primul rând trebuie să refacem coaliţia USR-PNL-UDMR, să vedem că există voinţă politică pentru refacerea ei. Primul pas va fi făcut astăzi, în cadrul întâlnirii de la ora 17.00. Dacă partenerii doresc refacerea coaliţiei, o să intrăm apoi în nişte discuţii mai detaliate pentru negocierea unui nou acord în care să stabilim şi portofoliile. Este prematur să va spun că acceptăm sau nu acceptăm pe unul sau pe altul. Florin Cîţu nu mai are susţinerea noastră pentru funcţia de prim-ministru. Acum discutăm despre un guvern construit în jurul lui Dacian Cioloş. Orice alte discuţii vor evolua pe perioada următoarelor zile”, a explicat Moşteanu.
Într-un interviu pentru Libertatea, Cristian Ghinea, fostul ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, nu a exclus posibilitatea ca Florin Cîţu să facă parte dintr-un viitor Guvern Cioloş, fie în funcţia de vicepremier sau chiar în postura de ministru al Finanţelor Publice.
„Aş vrea să răspund în nume personal. Nu există nicio decizie a USR prin care să refuzăm intrarea lui Florin Cîţu în Guvern în altă poziţie decât în cea de prim-ministru. Deci nu văd de ce am adăuga noi această condiţie, dar nu vreau să vorbesc în numele lui Dacian Cioloş”, a declarat Ghinea.
USR l-a atacat în mod repetat pe Cîţu
Read More
Reflectorul de Sud