Născută în SUA, Baker a devenit un star în anii 1930, în special în Franţa, unde s-a mutat în 1925 pentru a evita segregarea din Statele Unite. Baker a devenit rapid faimoasă pentru dansurile în „fustă banană” şi a fermecat audienţele de la Theatre des Champs-Elysees şi, mai târziu, de la sala de cabaret Folies Bergere din Paris.
La Bucureşti a fost convinsă să vină pentru a susţine spectacole de către celebrul Constantin Tănase, care şi-a dorit cu orice preţ să încânte Micul Paris cu reprezentanţiile fabuloase ale femeii de abanos.
În vara anului 1928, bucureştenii au asistat la două spectacole de marcă orchestrate de celebra artistă, alături de 16 dansatoare, iar pe stradă oamenii rămâneau muţi de uimire când o întâlneau la promenadă, pe calea Victoriei, într-o şaretă trasă de un struţ adusă de la Paris.
Această femeie „înaltă, cu pielea de culoarea cafelei, cu ochi de abanos, picioare de paradis şi un zâmbet mai presus de toate zâmbetele“, cum o vede însuşi marele Picasso a cucerit o întreagă lume. La Bucureşti a fost adusă de îndrăgitul Constantin Tănase pentru teatrul “Cărăbuş”, care vara dădea spectacole sub firma «Alcazar d’ Été » la Şosea”. Prezenţa femeii de abanos în România este notată de Ion Paraschiv şi Trandafir Iliescu în cartea „De la Hanul Şerban Vodă la Hotel Intercontinental”, Ed. Sport Turism, 1979.
Presa vremii menţiona că dansatoarea ceruse un onorariu exorbitant pentru acele vremuri: 100.000 de lei. Ea fusese văzută într-un spectacol la Paris de Constantin Tănase care i-a propus un turneu la Bucureşti. Astfel, la 22 de ani când déjà avea celebritatea mult-râvnită, Josephine ajunge în România. Avea să mai revină pe meleagurile noastre abia în 1970 la festivalul Cerbul de Aur de la Braşov.
S-a alăturat rezistenţei Franceze
Josephine Baker (născută Freda Josephine McDonald la 3 iunie 1906 în Saint Louis –Missouri a dansat, a cântat şi a jucat în filme. Artista a primit cetăţenia franceză în 1937 după ce s-a căsătorit cu industriaşul francez Jean Lion şi s-a alăturat Rezistenţei Franceze în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În timpul războiului aceasta a ţinut reprezentaţii pentru trupele franceze şi americane şi, după căderea Franţei, a inclus mesaje trimise de Aliaţi în versurile sale.
Printre misiunile sale s-au numărat colectarea de informaţii cu privire la oficiali germani pe care i-a întâlnit la petreceri şi transmiterea de mesaje pe care le-a ascuns în lenjeria intimă când s-a întors în Franţa din Marea Britanie şi Franţa, folosindu-se de statutul său de vedetă pentru a justifica deplasările.
De asemenea o activistă pentru drepturile civile, ea s-a întors în SUA pentru a participa în 1963 la faimosul Marş asupra Washingtonului în cadrul căruia pastorul Martin Luther King Jr. şi-a ţinut faimosul discurs „I have a dream” (Am un vis). Baker a fost singura femeie care a ţinut un discurs la eveniment.
„Era ca un tărâm de basm”
La doar 62 de ani, una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite artiste de culoare se stingea din viaţă într-un spital parizian, după o carieră fulminantă care câştigase admiraţia întregii lumi.
A participat şi la cel de-al Doilea Război Mondial de partea aliaţilor, susţinând prin acţiuni de spionaj Rezistenţa Franceză condusă de Charles de Gaulle. A fost prima femeie din America decorată cu Croix de Guerre.
A început să danseze la 13 ani, dar tot atunci începe şi calvarul unei drame personale, fiind căsătorită de către părinţi împotriva voinţei sale.Viaţa ei a stat sub semnul fugii: fuga de sărăcie şi fuga de ură într-o epocă a resentimentelor puternice, transformate în motor ideologic. Ea însăşi avea să povestească mai târziu:
„Când eram copil m-am speriat şi am fugit de acasă. Am fugit din St. Louis, am fugit din Statele Unite din cauza discriminării, bestia îngrozitoare care-ţi paralizează trupul şi sufletul. (…) Apoi am fugit şi mai departe, într-un loc numit Franţa. Mulţi aţi fost acolo, mulţi nu. Dar trebuie să vă spun, doamnelor şi domnilor, că în ţara aceea nu mi-a fost frică niciodată. Era ca un tărâm de basm“.
Decorată cu Ordinul Croix de la Guerre
Politica şi amorul merg până în mână şi îi trasează un drum complicat, în care nimic nu e previzibil. Franţa o aclamă, Europa o aclamă şi pe scene consacrate, şi în reşedinţe particulare unde dansatoarea se arată goală şi ameţeşte audienţa, artiştii sunt îndrăgostiţi de nonconformistul autodidactei care n-a uitat foamea din copilărie şi nici ura care a gonit-o din America. Victimă a rasismului ce făcea ravagii în societatea americană, artista se va alătura Rezistenţei franceze în Al Doilea Război Mondial, participând la acţiuni de spionaj.
Reînhumată în mausoleul Pantheon-ului din Paris
Rămăşiţele cântăreţei franceze născută în Statele Unite Josephine Baker vor fi reînhumate în mausoleul Panthéon-ului din Paris, vedeta considerată o eroină în Franţa urmând să devină artistă şi prima femeie de culoare care primeşte cel mai mare onor al ţării, relatează Insider.
Ziarul Le Parisiein a anunţat că preşedintele francez Emmanuel Macron a decis să organizeze o ceremonie de înhumare pe 30 noiembrie la monumentul parizian, locul de odihnă final pentru alte figuri considerate eroi naţionali în Franţa precum chimista Marie Curie, filozoful Voltaire sau scriitorul Victor Hugo. Palatul prezidenţial a confirmat ulterior informaţia publicată de ziarul francez.
După ce s-a stins din viaţă în 1975 Baker a fost îngropată în Monaco, îmbrăcată într-o uniformă militară franceză şi medaliile pe care le-a primit pentru rolul pe care l-a jucat în Rezistenţa Franceză în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Baker va fi a cincea femeie onorată printr-o înhumare la Pantheonul francez, prima femeie de culoare şi prima artistă. Simone Veil, o supravieţuitoare a Holocaustului şi unul dintre cei mai respectaţi oameni politici din istoria Franţei.
Celelalte femei înhumate până în prezent la Pantheonul din Paris sunt Germaine Tillion, Genevieve de Gaulle-Anthonioz – alte două luptătoare ale Rezistenţei Franceze – şi laureata premiului Nobel pentru Chimie Marie Curie.
Vă mai recomandăm şi:
Read More
Reflectorul de Sud