Cine e Costel Barbu, zis Bitanu, condamnatul trimis de Orban să coordoneze activitatea PNL Giurgiu…

 

Când vezi liberalii cum li se strepezesc dinții când vorbesc de penali și mai ales de penali în funcții sau aleși, cum dau ochii peste cap când vine vorba de pesediști ai zice că, vorba lui Eminescu ” De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?/Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,/Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele”.

E, un astfel de ”stâlp” al partidului a proțăpit Ludovic Orban taman la Guvern, în persoana lui Costel Barbu, zis Bitanu, care promis își va aduce aportul de… profesionalism ca secretar general adjunct al Guvernului (cu rang de secretar de stat).

Ludovic-Orban-Cristi-Barbu-768x576

Poate că ne-ar fi interesat puțin spre deloc personajul-  un alt exemplar reprezentativ pentru fauna dubioasă adusă de liberali la SGG alături de jegosul care a folosit un limbaj incalificabil față de Dana Budeanu, dacă, spuneam, personajul în cauză n-ar fi fost trimis de la centru să răspundă de filiala județeană Giurgiu a PNL.

Până aici, nimic nou, pentru că liberalii de la Giurgiu au fost, de ceva timp, socotiți un fel de copii tâmpiți ai partidului cărora le trebuie o supraveghere de la centru, o supervizare a acțiunilor care să-i scoată din ridicolul… sublim în care i-au adus ultimele runde de alegeri.

Deci, de ce ne interesează Costel Barbu? Pentru că Costel este PENAAAAAL! Da, așa cum spun liberalii , cu gura plină când vorbesc de pesediști.

Costel Barbu este un personaj extrem de controversat care a fost primar al comunei Suhaia din județul Teleorman și pe care ANI l-a găsit  în stare de incompatibilitate în 2013 deoarece în primăria condusă de el lucra și soția sa, Polexia Georgiana Barbu.

Costel Barbu, alias Bitanu, a fost condamnat pentru incompatibilitate în 2015 și a pierdut funcția de primar al comunei Suhaia din Teleorman. Pentru că în 2016 avea interdicție să candideze, Costel a băgat-o la înaintare pe soția sa, Polexia, care a ajuns primăriță. După condamnare, Costel a rămas în primărie pe postul de city manager.

Dar asta nu e tot! Omul de bază al PNL trimis la Giurgiu să coordoneze organizația avea deja un trecut dubios.

În 2010, când era primar, Costel Barbu a fost trimis în judecată pentru distrugere, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii şi ordinii publice şi violare de domiciliu.

Procurorii l-au acuzat că, împreună cu 200 de persoane cărora le-a pus la dispoziție tractoare și buldozere, a agresat un om de afaceri, i-a distrus gardul casei, a incendiat un autoturism, a răsturnat un Jeep şi au spart geamurile de la casă şi de la uşi. La evaluarea pagubelor, victima a observat că pe lângă bunurile distruse, îi lipseau și două autovehicule ATV.

În 2016, mascații au călcat locuința lui din Suhaia, într-un dosar de evaziune fiscală. Costel Barbu a confirmat percheziția: „Au cerut acte, ștampile de la societăți. Au întrebat de arme și droguri”.

Ce mă? Secretar general adjunct al partidului și secretar general al Guvernului, cu rang de secretar de stat un penal sadea? Condamnat de două ori pentru incompatibilitate, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii şi ordinii publice şi violare de domiciliu?

Adică, domnule Motreanu, simați liberali care stați cu integritatea în gură și vorbiți de hoții de la PSD, de penalii de la PSD care, între noi fie vorba sunt mai puțini decât ai voștri, aici ați ajuns? Să vă conducă un penal din Teleorman și , care ce să vezi, nu e Dragnea, e liberalul Costel Barbu? Cu ce e mai bun Costel al vostru decât Liviu al lor? Ah, are mai multe condamnări și e mai bagabont, adică tulburări, ultraj, violare de domiciliul…da, preocupări, frate de …intelectual sadea.

Omul a fost prea pătat chiar și pentru  PDL care i-a respins candidatura în 2012  pentru un mandat de deputat din partea partidului. Candidatura sa a fost însă respinsă de Comisia de etică a partidului, condusă de fostul ministru al justiției Monica Macovei.

Apropo, am vrut să vedem și noi, ce pregătire are domnul ăsta condamnat din Suhaia de Teleorman de ajunse direct în moțul Guvernului pe o funcție se ștab cu bani mulți, și canci, nu există nimic! Nimic, niciun CV pe site-ul SGG!

Untitledbarbu

Toți ceilalți au trecute CV-urile, doar Costel din Suhaia e trecut la secret. Oare de ce, domnilor, ne întrebăm firesc? Ce studii și experiență ace acest domn cocoțat de Orban la Guvern?

Nici cu declarația de avere n-am prea lămurit-o că e blank! În afară de câteva terenuri și-o casă, un BMW din 2001, o datorie de 50.ooo de euro, omul e falit, n-a avut niciun venit în anul 2018!

batb

Din ce-ai trăit, nene, dacă n-ai avut salariu nici tu, nici nevasta? Ați băut apă toți după Orban de trăiți cu aer și fără bani?

Nu, de fapt este o mare nesimțire și un extrem tupeu de stăpâni ai iobagilor pe plantație care sunt românii în viziunea lor. Pentru ei nu există lege, nu există supunere în fața legii, legea sunt ei și o fac cum vor, cum le convine, exact ca pe vremea PDL-ului din care provine și acest Costel de Teleorman ajuns să conducă Guvernul țării.

Vă dați seama ce adunătură de penali și condamnați se coagulează în filiala județeană Giurgiu a PNL? Marin Anton, Costel Dumitru, Dan Păsat și, bomboana de pe colivă, Costel Barbu, zis Bitanu? Forță, nene? Integritate, frate!

P.S Ca să ne amuzăm nițel: acum câțiva ani, jurnaliștii din Teleorman au descoperit că Costel își trecuse pe pagina de facebook că trăiește în…Iași!…adică Suhaia nu era de câh pentru așa o somitate ca el.

Pentru conformitatea informațiilor dar și multe alte date, puteți consulta site-urile următoare:

http://xpresssud-est.ro/2019/12/10/costel-barbu-un-penal-din-teleorman-a-fost-numit-de-ludovic-orban-secretar-general-adjunct-al-guvernului/

https://newstandard.news/2020/05/05/fulminanta-ascensiune-a-bitanului-cum-a-ajuns-batausul-din-suhaia-demnitar-al-statului-roman/

http://epochtimes-romania.com/news/lider-pnl-condamnat-definitiv-numit-secretar-general-adjunct-in-guvernul-orban–295226

…și lista continuă!

M.B

 

 



Sursa: giurgiu-acum.ro
Articol sursa: Cine e Costel Barbu, zis Bitanu, condamnatul trimis de Orban să coordoneze activitatea PNL Giurgiu…

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.