Cine îl va înlocui pe Călin Georgescu la prezidențiale! Candidatul surpriză, un apropiat al favoritului suveraniștilor…

Cine îl va înlocui pe Călin Georgescu la prezidențiale! Candidatul surpriză, un apropiat al favoritului suveraniștilor…

Scenariile AUR au și început să apară, imediat după ce CCR a respins candidatura la prezidențiale a lui Călin Georgescu.

Liderul AUR, George Simion se va întâlni  astăzi, 12 martie, cu Călin Georgescu pentru a discuta o nouă strategie, după ce în ședința  de marți seară, Simion a fost votat în unanimitate de colegi pentru prezidențiale.

În ciuda acestui lucru Simion  susține că nu va candida și că va face doar ce îi va spune Georgescu.

Conform primelor informații, liderul AUR ar merge cu două nume de prezidențiabil:  Dan Dungagiu și Dan Puric. Inițial pe listă mai apărea actorul Florin Zamfirescu și președintele Consiliului Național al AUR, actualul eurodeputat Claudiu Târziu.

Decepția și totodată neputința de a-l impune ca președinte pe Georgescu  a creat și câteva variațiuni hilare în privința persoanelor ce l-ar putea înlocui în acest rol. Dacă în urmă cu două zile Cristela Georgescu declara că ar putea lua locul soțului ei, în rol de candidat la prezidențiale, marți, la scurt timp după aflarea deznodământului de la CCR, moderatoarea Anca Alexandrescu  s-a arătat  la rândul ei dispusă să își lanseze candidatura.

Între timp însă lucrurile s-au mai calmat, liderii suveraniștilor au revenit cu picioarele pe pământ, rămânând ca astăzi să se hotărască cine îl va înlocui pe Georgescu.

Surprizele însă continuă și astfel am aflat cu doar o oră în urmă, conform celor de la Agora.md, că însuși consultantul lui Georgescu şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale.

Anton Pisaroglu susţine însă că nu este una din rezervele lui Georgescu, deoarece „este de neînlocuit”, scrie g4media, siguranța acestuia dându-ne impresia că spiritul mesianic îi bântuie pe mulți dintre candidații alegerilor din luna mai.

Acesta mai spune  că „nu este vorba despre Călin Georgescu” ci că el  candidează pentru a declanşa din nou alegeri libere, „dar de data asta sub supraveghere internaţională reală, cu observatori implicaţi şi cu sprijinul partenerilor strategici. Mă voi asigura personal de asta”, a mai transmis Pisaroglu.

Acesta a mai precizat că a strâns deja peste 100.000 de semnături pentru depunerea candidaturii.

Tot  astăzi, Victor Ponta a anunțat că își depune candidatura, lucru pe care l-a anunțat că îl va face joi și Diana Șoșoacă.

Până la acest moment, CCR a validat candidaturile lui Crin Antonescu și cea a lui Nicușor Dan. Termenul limită pentru înregistrarea candidaturilor la alegerile prezidențiale din 2025 este 15 martie, ora 24:00.

 

(Florian Tincu)

Articolul Cine îl va înlocui pe Călin Georgescu la prezidențiale! Candidatul surpriză, un apropiat al favoritului suveraniștilor… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Scenariile AUR au și început să apară, imediat după ce CCR a respins candidatura la prezidențiale a lui Călin Georgescu. Liderul AUR, George Simion se va întâlni  astăzi, 12 martie, cu Călin Georgescu pentru a discuta o nouă strategie, după ce în ședința  de marți seară, Simion a fost votat în unanimitate de colegi pentru […]

Articolul Cine îl va înlocui pe Călin Georgescu la prezidențiale! Candidatul surpriză, un apropiat al favoritului suveraniștilor… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/cine-il-va-inlocui-pe-calin-georgescu-la-prezidentiale-candidatul-surpriza-un-apropiat-al-favoritului-suveranistilor/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 12 March 2025 13:07

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.