Ciprian ALEXANDRU, Președinte al USR Giurgiu: ”La vremuri noi, tot ei!!”

Ciprian ALEXANDRU, Președinte al USR Giurgiu: ”La vremuri noi, tot ei!!”

Toată clasa politica românească și câțiva români care încă mai sunt atenți la ce se întâmplă pe palierul politic românesc așteaptă rotativa din 25 mai, adică înlocuirea primului ministru PNL, plagiatorul Ciucă, cu un prim ministru PSD, posibil Ciolacu, geniul care până să intre în politică nu a lucrat nicăieri sau Grindeanu, artizanul OUG 13 care ne-a scos în stradă,  în 2018.

În condițiile de mai sus se vede cu ochiul liber că nu va exista nicio schimbare, adică se înlocuiesc doar numele personajelor, calitatea rămâne aceeași. În plus de asta este evident pentru toată lumea că PNL este de fapt sluga PSD, așadar pleacă un PSD mai mic din funcția de prim ministru și vine PSD-ul adevărat. Deci credeți că vom avea parte de vreo schimbare? NU!

La Giurgiu lupta de fațadă între PSD și PNL este de fapt un joc politic, căci știm bine că toți PNL- istii giurgiuveni de astăzi au un trecut bine ancorat în PSD, iar lupta internă din PNL îi face să considere PSD un plan B.

Una peste alta, în Giurgiu schimbarea nu va veni niciodată pentru că nu poți spera la o schimbare când nu schimbi nimic la un sistem cu care ai mers 33 de ani.

Giurgiuvenii, lipsiți de informații și manipulați de primari sau posturile TV ale infractorilor, vor vota la fel ca în ultimii 33 de ani. Cum poți spera ca o mașină cu motorul stricat va funcționa,  doar dacă stai și o privești?

În consecință, mult trâmbițata rotativă nu este de fapt decât schimbarea buzunarului drept cu cel stâng.

La vremuri noi, tot ei!

Toată clasa politica românească și câțiva români care încă mai sunt atenți la ce se întâmplă pe palierul politic românesc așteaptă rotativa din 25 mai, adică înlocuirea primului ministru PNL, plagiatorul Ciucă, cu un prim ministru PSD, posibil Ciolacu, geniul care până să intre în politică nu a lucrat nicăieri sau Grindeanu, artizanul OUG 13 […]


Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/ciprian-alexandru-presedinte-al-usr-giurgiu-la-vremuri-noi-tot-ei/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=ciprian-alexandru-presedinte-al-usr-giurgiu-la-vremuri-noi-tot-ei
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 4 martie 2023 21:11

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.