Conform unui raport al UE, drumurile din România sunt cele mai periculoase din Europa…

Drumurile din România sunt cele mai periculoase din Europa, cu 85 de decese la un milion de locuitori, este concluzia raportului Comisiei Europene.
Într-o comparație cu statele membre ale UE, Suedia are cea mai mică rată, în 2020, cu 18 decese rutiere la 1 milion de locuitori.
Este de subliniat ca numărul deceselor rutiere în țările UE a scăzut semnificativ anul trecut din cauza pandemiei de corona virus, acest fenomen având impact si asupra numărului de decese, la rândul lui mai scăzut din România!
Mortalitatea însă a fost scăzută pe fondul pandemiei și a faptului că restricțiile de circulație au avut și un efect pozitiv, calitatea drumurilor fiind  adesea doar la nivel de proiecte si promisiuni electorale, de mai bine de 30 de ani. Evident că, politicienii dau vina pe legislația deficitară care permite contestații ce se pot prelungi ani de-a rândul, însă aceiași politicieni nu au schimbat cu nimic aceasta legislație, deși sunt senatori și deputați având la dispoziție toate prerogativele constituționale necesare să schimbe ceva ce nu funcționează.
Însă este doar o parte de adevăr, dacă analizăm modul de licitație si atribuire a contractelor, cu clauze cel puțin dubioase, cu specialiști în drumuri care se dovedesc în final niște ”proști de dau în gropi”, cum spun românii.
Daca am extrapola discuția la drumurile din municipiul Giurgiu, am putea ajunge la dezbateri mult comentate, la dezbateri serioase, dar cu siguranță și la scuze pe măsură, ce vor oscila între lipsa banilor, veșnicul refren al fiecărui partid venit la guvernare, „greaua moștenire”, un slogan idiot de care ne-am plictisit cu toții, și mai ales lipsa de profesioniști în atragerea de fonduri europene.
În concluzie, până când ne vom rezolva aceste probleme menționate mai sus, vom fi dați în continuare ca exemplu, la capitolul „Așa NU!”, rămânând pentru întreaga Europa, un stat nesigur când vine vorba de traficul pe șosele…
(Jurnal)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Conform unui raport al UE, drumurile din România sunt cele mai periculoase din Europa…

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.