Consiliul Concurenţei a primit aviz favorabil pentru bugetul pe 2021 de la Comisiile reunite de buget-finanţe

Comisiile reunite pentru buget, finanţe şi bănci din Parlament au avizat favorabil propunerea bugetară pentru Consiliul Concurenţei, aferentă anului 2021, anunță AGERPRES, stiripesurse.ro

Proiectul de buget al instituţiei a primit 25 de voturi „pentru”, 16 voturi „împotrivă” şi o abţinere.

Bugetul Consiliului Concurenţei pentru anul 2021 se ridică la valoarea de 88,563 milioane de lei, în creştere cu 24,45%, comparativ cu execuţia preliminată din anul anterior.

Totodată, valoarea creditelor de angajament sunt de 83,742 milioane de lei, în scădere cu 1,43%, de la an la an.

Conform proiectului de buget, cheltuielile de personal vor avea alocate la Consiliul Concurenţei 57,213 milioane de lei, în acest an, în creştere cu 13,53% faţă de execuţia din 2020.

De asemenea, cheltuielile cu Bunuri şi Servicii cresc cu 38,44% în comparaţie cu datele din anul anterior, până la un cuantum de 10,085 milioane de lei.

Consiliul Concurenţei este instituţia înfiinţată prin Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Autoritatea română de concurenţă şi-a început activitatea la 6 septembrie 1996 prin elaborarea reglementărilor necesare aplicării Legii concurenţei, ce a intrat în vigoare la data de 1 februarie 1997.

În calitatea sa de autoritate naţională în domeniul concurenţei, Consiliul pune în aplicare şi asigură respectarea prevederilor naţionale, dar şi a celor comunitare de concurenţă. În acelaşi timp, Consiliul Concurenţei are rolul de autoritate naţională de contact în domeniul ajutorului de stat între Comisia Europeană, pe de o parte, şi instituţiile publice, furnizorii şi beneficiarii de ajutor de stat, pe de altă parte.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.