Creșterea aversiunii față de risc nu a afectat leul

Creșterea aversiunii față de risc nu a afectat leul

Atacarea de către Israel a Hezbollah pe teritoriul Libanului a ridicat nivelul aversiunii față de risc, care a majorat cererea de monedă americană, considerată drept un refugiu în astfel de perioade, în condițiile în care se așteaptă un răspuns din partea Iranului, sponsorul organizațiilor șiite din jurul statului sionist.

Această situație nu a influențat evoluția cursului euro, în ziua în care Parlamentul aproba noua componență a Consiliului de Administrație al BNR, care va continua să fie condus de Mugur Isărescu. Media a crescut marginal de la 4,9756 la 4,9758 lei, iar tranzacțiile se realizau în culoarul 4,975 – 4,976 lei, care s-a conturat la începutul săptămânii trecute.

Împrumuturile făcute în septembrie de Ministerul Finanțelor pe piețele internaționale, prin emisiuni de euroobligaţiuni, în valoare de 3 miliarde euro şi în dolari americani în valoare de aproximativ 1,890 miliarde de euro, au alimentat conturile BNR.

Aceasta a făcut ca rezerva valutară a României să urce la sfârșitul lunii trecute la 65,778 miliarde euro, astfel că rezervele internaţionale (valute plus aur) au urcat la 73,663 miliarde euro.

Piața monetară anticipează o nouă reducere a dobânzii de referință, după cele de câte un sfert de punct procentual efectuate în iulie și august, după un an și jumătate în care rata s-a situat la un maxim de 7%.

Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,55%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 5,60% iar cel la 12 luni a scăzut de la 5,65 la 5,64%.

Evoluția conflictului din Orientul Mijlociu și declarația făcută luni de către Jerome Powell, președintele Rezervei Federale, conform căruia instituția va opera anul acesta două tăieri ale ratei de referință de câte 0,25%, față de un total de 0,75% pe care îl anticipa piața. Euro a scăzut până la 1,1075 dolari, iar media monedei americane a urcat de la 4,4451 la 4,4857 lei.

Media monedei elvețiene, considerată drept un „activ sigur”, a urcat de la 5,2677 la 5,2959 lei. Cursul lirei sterline s-a apreciat de la 5,9563 la 5,9766 lei.

Prețul gramului de aur a urcat la 381,9299 lei, impulsionat de aprecierea monedei americane în timp ce metalul galben fluctua între 2.631 și 2.657 dolari/uncie. Creșterea unciei din ultimele 30 de zile depășește 150 dolari.

În regiune, media monedei maghiare s-a întărit marginal la 397,29 forinți/euro. În schimb, a celei poloneze s-a depreciat la 4,2846 zloți/euro.

După ce a scăzut luni până la 62.990 dolari, bitcoin a atins marți un vârf de 64.100 dolari. Ethereum fluctua între 2.591 și 2.656 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Atacarea de către Israel a Hezbollah pe teritoriul Libanului a ridicat nivelul aversiunii față de risc, care a majorat cererea de monedă americană, considerată drept un refugiu în astfel de perioade, în condițiile în care se așteaptă un răspuns din partea Iranului, sponsorul organizațiilor șiite din jurul statului sionist. Această situație nu a influențat evoluția cursului euro, în ziua în care Parlamentul aproba noua componență a Consiliului de Administrație al BNR, care va continua să fie condus de Mugur Isărescu. Media a crescut marginal de la 4,9756 la 4,9758 lei, iar tranzacțiile se realizau în culoarul 4,975 – 4,976 lei, care s-a conturat la începutul săptămânii trecute. Împrumuturile făcute în septembrie de Ministerul Finanțelor pe piețele internaționale, prin emisiuni de euroobligaţiuni, în valoare de 3 miliarde euro şi în dolari americani în valoare de aproximativ 1,890 miliarde de euro, au alimentat conturile BNR. Aceasta a făcut ca rezerva valutară a României să urce la sfârșitul lunii trecute la 65,778 miliarde euro, astfel că rezervele internaţionale (valute plus aur) au urcat la 73,663 miliarde euro. Piața monetară anticipează o nouă reducere a dobânzii de referință, după cele de câte un sfert de punct procentual efectuate în iulie și august, după un an și jumătate în care rata s-a situat la un maxim de 7%. Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,55%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 5,60% iar cel la 12 luni a scăzut de la 5,65 la 5,64%. Evoluția conflictului din Orientul Mijlociu și declarația făcută luni de către Jerome Powell, președintele Rezervei Federale, conform căruia instituția va opera anul acesta două tăieri ale ratei de referință de câte 0,25%, față de un total de 0,75% pe care îl anticipa piața. Euro a scăzut până la 1,1075 dolari, iar media monedei americane a urcat de la 4,4451 la 4,4857 lei. Media monedei elvețiene, considerată drept un „activ sigur”, a urcat de la 5,2677 la 5,2959 lei. Cursul lirei sterline s-a apreciat de la 5,9563 la 5,9766 lei. Prețul gramului de aur a urcat la 381,9299 lei, impulsionat de aprecierea monedei americane în timp ce metalul galben fluctua între 2.631 și 2.657 dolari/uncie. Creșterea unciei din ultimele 30 de zile depășește 150 dolari. În regiune, media monedei maghiare s-a întărit marginal la 397,29 forinți/euro. În schimb, a celei poloneze s-a depreciat la 4,2846 zloți/euro. După ce a scăzut luni până la 62.990 dolari, bitcoin a atins marți un vârf de 64.100 dolari. Ethereum fluctua între 2.591 și 2.656 dolari. Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00


Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://obiectivgiurgiu.ro/cresterea-aversiunii-fata-de-risc-nu-a-afectat-leul/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 1 October 2024 20:19

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.