Emil Mitrache ( 56 de ani), zis ”Americanu”, după rolul din serialul ”La Bloc”, difuzat de PRO TV, la începutul anilor 2000, are amintiri de neuitat, din vremea cătăniei, și pe care ni le-a dezvăluit, azi, de Ziua Armatei Române.
Emil Mitrache a cunoscut celebritatea cu rolul din ”La Bloc”(PRO TV)
Emil Mitrache a cunoscut celebritatea cu rolul din serialul ”La Bloc”, apoi a fost, pe rând, ba șofer de taxi, ba ghid turistic, pentru a face rost de bani. Dar, a avut alte planuri, în anii tinereții, pe care ni le-a dezvăluit azi, de ”Ziua Armatei”.
”Am făcut armata la Caracal, la parașutiști. Foarte aproape de Batalionul disciplinar, care în acea epocă, de final al regimului comunist, era la Deveselu. Adică, exact acolo unde americanii și-au stabilit peste ani baza aia grozavă!”, își începe povestea cel poreclit ”Americanul”.
Emil Mitrache a devenit cunoscut in serialul de la Bloc
”Sigur că era ceva emoție, când vedeai cum îți fuge pământul de sub picioare”
El spune, chiar azi, de Ziua Armatei, că amintirea sa cea mai grozavă din acea perioadă nu este deloc legată de săritura cu parașuta.
”Sigur că era ceva emoție și încrâncenare în toată chestia aia, când vedeai cum îți fuge pământul de sub picioare. Dar, totul dispărea imediat după ce săreai și mai ales când vedeai că parașuta ți se deschide și totul e sub control. Atunci, trăiai o senzație cu totul aparte. Am sărit de patru ori de la 1.200 de metri și totul s-a terminat cu bine”, ne-a mai povestit Emil Mitrache.
De ce nu are brevetul de parașutist: ”În acea zi, unui coleg nu i s-a deschis parașuta. S-au anulat toate zborurile”
”Americanul” își amintește și azi, cu regret, că nu a reușit să-și ia brevetul de parașutist. Ar fi avut nevoie de un număr minim de cinci salturi cu parașuta.
”Trebuia să sărim a cincea oară, într-o zi de joi. Era cea din urmă săritură și urma apoi să primim brevetul de parașutist, cu atât mai mult, cu cât seria de militari în termen redus din care făceam parte trebuia să se elibereze în duminica ce urma. Numai că un accident nenorocit, soldat cu un moartea unui coleg, a anulat toate zborurile. Nu i s-a deschis parașuta și asta a fost! În armată am învățat că totul trebuie făcut cu multă atenție, mai ales plierea parașutei. Nu lăsam pe nimeni să ne umble la parașută. La cel mai mic dubiu, reîmpachetam imediat parașuta, fiindcă de ea depindea viața noastră!”, își amintește el ca azi lucruri de acum aproape patru decenii.
”Nu am visat niciodată o carieră militară”
În plus, ghinionul său nu s-a oprit aici. Inițial, Emil Mitrache a trecut în rezervă cu gradul de sergent dar, la finele facultății, ar fi urmat alte două săptămâni de Armată, la capătul cărora ar fi primit gradul de sublocotenent:
”În 1990, când am terminat eu Politehnica, nimănui nu-i mai păsa de Armată, așa că am ratat șansa de a deveni ofițer sau de subofițer, fie și în rezervă. Asta mi-a fost soarta, nu regret nimic, fiindcă nu am visat niciodată o carieră militară!”.
”Într-o iarnă, am rămas fără lemne. A urmat iadul!”
Ceea ce nu a uitat niciodată până azi e legat de iarna anului 1985 – 1986.
”Iarna aceea a fost una grozavă. Am dat la zăpadă, cum nu cred că am mai făcut vreodată în viața mea. Dar problema nu a fost neapărat asta. Chestia era că lemnele ni s-au terminat la finele lui noiembrie. Și era un frig, în barăci, mai ceva ca afară! Am avut noroc că, după Jurământ, depus undeva în primele zile ale lui decembrie, că de, până atunci fusesem trimiși la muncile câmpului, am primit toți militarii în termen redus o permisie de zece zile. Când am revenit, a urmat iadul!”, continuă el seria amintirilor cu iz cazon.
”Tatăl unui coleg ne-a trimis un vagon de lemne. Era așa cald, că stăteam în chiloți”
Salvarea a venit în cele din urmă din partea unui coleg, al cărui tată era mare boss la CFR.
”Colegul ăsta și-a sunat tatăl și i-a spus că dacă nu face ceva, și încă urgent, moare de frig. Iar taică-su ne-a trimis un vagon mare de marfă, cu traverse de cale ferate scoase din uz, pline de motorină. Domnule, ajunsesem în câteva zile să ne fie teamă că explodează sobele alea, de cum le umplusem cu lemn din belșug. Acum stăteam în cameră doar în chiloți și făceam de pază, cu schimbul, la lemnele noastre, care deveniseră pur și simplu monedă forte. Inclusiv pentru ofițerii noștri superiori, care ne ofereau diverse permisii sau diverse reduceri de servicii, în schimbul unui braț de lemne de foc”, ni s-a mai confesat ”Americanul”.
Read More
Reflectorul de Sud