DAJ GIURGIU, ANUNT – Modificări în legislația privind combaterea buruienii AMBROZIA!

Modificări în legislația privind combaterea buruienii AMBROZIA!

  • Se simplifică procedura de verificare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia, controalele fiind realizate de către autoritățile administraţiei publice locale, prin personal împuternicit de primar, de poliția locală sau de către comisari ai Gărzii Naționale de Mediu;
  • Se eficientizează procesul de informare și conștientizare prin mass-media, online și în format letric, pentru limitarea ariei de extindere a acestei specii invazive și eradicarea acesteia;
  • Se prelungește perioada privind al doilea control asupra terenurilor infestate, în intervalul 6 iulie-31 octombrie, al fiecărui an;
  • Verificarea autorităților administrației publice locale care nu aplică măsurile de control prevăzute de lege, de către o comisie stabilită prin Ordin al Prefectului, care are competența de a sancționa nerespectarea dispozițiilor legale;
  • Crește nivelul de sancționare cu amenzi de la 1000 lei la 5000 lei pentru persoanele fizice și de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice care nu respectă prevederile legale privind distrugerea buruienii ambrozia.

Măsurile reglementate vor conduce la diminuarea suprafețelor de teren infestate cu buruiana ambrozia, a cantității de polen eliberată în atmosferă și implicit la menținerea unui mediu sănătos pentru populație.

The post DAJ GIURGIU, ANUNT – Modificări în legislația privind combaterea buruienii AMBROZIA! appeared first on Informatia de Giurgiu.



Sursa: informatiadegiurgiu.ro
Articol sursa: DAJ GIURGIU, ANUNT – Modificări în legislația privind combaterea buruienii AMBROZIA!

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.