Dan MOTREANU: „Ambițiile climatice ale Uniunii Europene trebuie să fie proporționale cu sprijinul acordat populației și întreprinderilor mici și mijlocii”

Plenul Parlamentului European a dezbătut astăzi pachetul legislativ „Pregătiți pentru 55″. Scopul pachetului este reducerea emisiilor nete de gaze cu efect de seră ale Uniunii cu cel puțin 55% în 2030, față de 1990.
„Aceste politici vor stimula tranziția de la combustibili fosili la combustibili curați, precum electricitatea din surse regenerabile și hidrogenul.

Pentru a sprijini cetățenii vulnerabili și IMM-urile europene să navigheze cu succes această tranziție, în 2025 va intra în acțiune Fondul pentru atenuarea impactului social al acțiunilor climatice.

Cele 72,2 miliarde de euro ale Fondului (cu posibilitatea de dublare) vor finanța acțiuni de reducere a dependenței de combustibilii fosili între 2025 si 2032, adică:
– renovarea și sporirea eficienței energetice a locuințelor (se estimează 3500€/gospodărie);
– decarbonizarea sistemelor de încălzire și de răcire ale locuințelor (inclusiv integrarea energiei produse din surse regenerabile);
– achiziționarea de autovehicule cu emisii zero;
– facilitarea accesului la transportul în comun;

– sprijin temporar pentru venit (plata facturilor).

Pe de o parte, aceste măsuri trebuie aplicate eficient la nivel național. Pe de altă parte, ambițiile climatice ale Uniunii trebuie să fie proporționale cu sprijinul acordat populației și întreprinderilor mici și mijlocii” – transmite europarlamentarul PNL, Dan Motreanu.
(Dan Motreanu- europarlamentar PNL)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Dan MOTREANU: „Ambițiile climatice ale Uniunii Europene trebuie să fie proporționale cu sprijinul acordat populației și întreprinderilor mici și mijlocii”

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.