Dedulciţi la bani mulţi, luaţi pe degeaba în alte vremuri, agenţii economici nu se mai înghesuie la licitaţiile pentru deszăpezire

Dedulciţi la bani mulţi, luaţi pe degeaba în alte vremuri, agenţii economici nu se mai înghesuie la licitaţiile pentru deszăpezire

Obişnuiţi cu contracte fabulos de avantajoase, agenţii economici care dispuneau de utilaje care puteau efectua lucrări de deszăpezire se considerau în anii trecuţi fericiţi dacă prindeau un contract cu municipalitatea sau Consiliul Judeţean. De regulă contractele se încheiau pe perioada noiembrie- martie. Ningea sau nu banii veneau pentru fiecare zi de contract şi nu erau deloc puţini.

Schimbarea regulilor şi implicit a ofertei a  făcut ca anul acesta să nu se prezinte nimeni la licitaţiile şi negocierile demarate de Consiliul Judeţean Giurgiu.

Cum Prefectura Giurgiu a acuzat conducerea CJ, într-un comunicat de presă, de ineficienţă şi lipsă de profesionalism, aceasta a emis următoarea informare:

„…Până la această dată, trei proceduri de atribure a acestor servicii au fost anulate din cauză că nu a fost prezentată nicio ofertă.

Concret, în data de 15.11.2022, Consiliul Județean Giurgiu a demarat procedura simplificată în vederea atribuirii cobtractelor de servicii „Prevenirea şi combaterea înzăpezirii pe drumurile judeţene – întreţinerea curentă pe timp de iarnă a drumurilor judeţene din judetul Giurgiu ianuarie 2023 – martie 2023 – lot 1, lot 2 si lot 3”.

Anunțul a fost publicat pe platforma SEAP în data de 21.11.2022. Procedura a fost anulată deoarece nu s-a prezentat nicio ofertă.

În data de 12.12.2022 a fost demarată o negociere fără publicare prealabilă, fiind invitați 4 operatori economici. 

Negocierea a fost programată pentru data de 20.12.2022. Niciunul dintre operatorii economici nu s-a prezentat la negociere.

O nouă procedură simplificată a fost demarată pe data de 23.12.2022, anunțul fiind publicat pe 28.12.2022. 

În urma unor solicitări de clarificare depuse de operatori economici, termenul de depunere a ofertelor s-a prelungit cu 7 zile, de la 12.01.2023 până la 19.01.2023. 

Și această procedură a fost anulată din motiv de neprezentare de oferte.

Consiliul Județean Giurgiu demarează astăzi, 26.01.2023, o nouă procedură de negociere. În situația în care la nivelul județului Giurgiu vor cădea precipitații sub formă de ninsoare, Direcția Județeană de Transport, Administrarea Drumurilor Județene și Control Trafic Giurgiu va interveni atât cu utilajele din cadrul parcului auto proriu, cât și cu alte 6 autospeciale dotate cu lamă și sărăriță și un buldoexcavator, închiriate pentru această perioadă.”

Obişnuiţi cu contracte fabulos de avantajoase, agenţii economici care dispuneau de utilaje care puteau efectua lucrări de deszăpezire se considerau […]


Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: http://obiectivgiurgiu.ro/dedulciti-la-bani-multi-luati-pe-degeaba-in-alte-vremuri-agentii-economici-nu-se-mai-inghesuie-la-licitatiile-pentru-deszapezire/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 26 ianuarie 2023 19:06

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.