Deputații ruși au dezvăluit soarta monumentelor culturii evacuate din Herson

Obiectele de patrimoniu cultural, monumentele, relicvele bisericești, precum și exemplarele de cărți rare trebuie salvate din calea acțiunilor militare, ele putând fi adăpostite spre păstrate la Moscova, Sankt-Petersburg sau în alte orașe sudice, a declarat Elena Drapeko, prim-vicepreședinte al Comisiei pentru cultură a Camerei inferioare a Parlamentului rus, pentru postul Radio Moscova.

Potrivit spuselor sale, cazul de la Mariupol a demonstrat că, în urma acțiunilor militare, „dispar într-o direcție necunoscută” obiecte care sunt depozitate în muzee.

„Evacuarea obiectelor intr-o altă regiune, mai sigură, a Federației Ruse este un lucru absolut corect. Cred că ar trebui să fie adăpostite în depozitul vreunui muzeu, care le poate găzdui și care să fie în siguranță. Ar fi rezonabil să le ducem la Sankt Petersburg, Moscova, există muzee foarte bune la Voronej, Rostov pe Don, în orașele din sud. Principalul lucru este de a asigura depozitarea”, a explicat ea.

În opinia parlamentarului, colecțiile muzeale nu ar trebui separate și păstrate în locuri diferite. Ea și-a exprimat speranța că se va găsi „soluția corectă”.

Printre obiectele muzeului evacuate din Herson se află și Pisaniile lui Ștefan Cel Mare de pe zidurile Cetății Albe/ Foto: Facebook

„Avem spații de depozitare, iar totul ar trebui dus în cel mai apropiat mare fond de depozitare. Iar dacă, sa zicem, operațiunea militară se va prelungi, iar obiectele nu vor putea fi duse înapoi rapid, vom putea organiza activități expoziționale din aceste muzee”, crede deputatul.

La 19 octombrie, președintele Vladimir Putin a introdus legea marțială în Rrepublicile Populare Donețk și Lugansk, precum și în regiunile Zaporojei și Herson, și a dat, de asemenea, instrucțiuni pentru instituirea apărării teritoriale în aceste regiuni. Șeful administrației regionale din Herson, Vladimir Saldo, a anunțat mutarea civililor care locuiesc pe malul drept al Niprului pe malul stâng, din cauza amenințării unei ofensive de amploare a forțelor armate ucrainene.

A fost evacuat temporar într-un loc mai sigur și monumentul cneazului Grigori Potiomkin, întemeietorul orașului Herson/ Foto: culttourism.ru

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.