Despre anunțatul apus al mitului zEroului Zdrelenski Acum aproape o luna și jumatatate in…

Despre anunțatul apus al mitului zEroului Zdrelenski

Acum aproape o luna și jumatatate in urmă, pe 16 Iunie 2022, va spuneam că “Astăzi, cei trei crai de la apus – Macron, Scholz și Draghi – și cu Ioha – pajul, patru, merg să ceară o pace grabnică în Ucraina, atât de necesară vestului. Mai mult ca sigur că dacă nu îl vor convinge pe „SuperZdrele”, îi vor suci mâna la spate, îi vor aminti de misterioasele volatilizări de miliarde de dolari, de vânzările de arme primite ca ajutor aproape peste tot prin lume… îi vor povesti cât de repede poate ajunge de la Eroul Z curajos și dârz la zEroul corupt și traficant de arme.

Azi, 29 Iulie 2022, propaganda oficială ne spune la A3 despre “erodarea imaginii președintelui Zelensky” și despre acte de corupție și vânzarea armelor primite din vest către teroriști de către ucrainieni”. Și despre încorporări abuzive și selective. Și despre demiteri inexplicabile. Și despre pictoriale in reviste glossy. Si iarăși despre bănuieli de corupție. Și, pana la urmă… despre apusul iminent al mitului zEroului Zdrelensky.

Dar vă spusesem deja! Iar am nimerit-o…
Iată ca după doar o luna și jumătate și “Profeția” asta e pe cale sa devină realitate…

De fapt nici nu era complicat de prevăzut: prelungirea războiului nu face decât sa arunce “Planeta Mică” in ruina – și in special Europa!
Iar Ucraina începe sa devină ceea ce este “un nimic pentru vest” odată cu perspectiva falimentului și a foamei.
De fapt, in fața acestui pericol real și iminent nici măcar interesele complexului militar industrial american nu mai contează, oricât de puternici ar fi. Căci, se știe: Cămașa e mai aproape decât haina…
iar aici complexul militar industrial e haina! zEroul nici nu exista in aceasta ecuație. A fost și este doar o marioneta… chiar dacă aplaudată in toate parlamentele lumii, de toți liderii lumii, tot o marioneta este, iar Ucraina tot un pretext.

Iar marioneta de tocește. Încet și sigur.
Asta o demonstrează și emisiunile ce încep sa apăra pe posturile propagandei oficiale. Acolo unde se spune deschis ca “asistam la o întorsătură in războiul din Ucraina”!
Și mai ales “Lumea se schimbă! … se construiesc niște axe noi…”
QED!

Semn rau pentru zErou.
Fatal pentru ucrainieni.

Va las aici linkul către postarea din 16 Iulie – asta sa nu Spuneți ca nu v-am spus (offf, am obosit deja sa va tot zic “v-am spus”)!
https://www.facebook.com/1645845977/posts/pfbid0sAM1r7k8E5SPdriCu6cYoE3r3MsBTgyNQBhRFKtMrwseWzJPPdHiiwmMy4Gjwtgel/?d=n



Log in or sign up to view – Facebook

See posts, photos and more on Facebook.

Dan MV Chitic – Telegram

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.