Despre Autosabotarea Vestului. Și despre Prostie ca declanșatoare a Dezastrului Dacă cineva…

Despre Autosabotarea Vestului.
Și despre Prostie ca declanșatoare a Dezastrului

Dacă cineva și-ar fi propus să schițeze un plan de sabotare a „lumii civilizate” nu știu dacă ar fi făcut unul mai bun decât actuala politică realizată de establishment-ul de la Washington și de la Bruxelles. În mai puțin de trei ani casta conducătoare a vestului a reușit să pună occidentul pe butuci din punct de vedere economic și să inducă în lume o atmosferă apocaliptică. Amintirile din 2019 par, azi, dintr-o altă lume. Iar ce păreau până acum a fi doar niște discuți teoretice despre politică și geopolitică, în ultimele zile au devenit niște necesare explicații cu privire la înrăutățirea continuă a vieții noastre: inflație galopantă, prețuri exorbitante la energie și combustibili, șomaj, rate bancare imposibil de suportat, falimente, raționalizări și sărăcie… și toate astea își au izvorul în activitatea umană, nu dintr-un dezastru natural! În activitatea unor foarte puțini oameni care un cumplit destinul a făcut să fie… foarte proști.
Dar cum s-a ajuns aici?

După 2 ani de plandemie în care economia vestului a fost înghețată, iar vestul civilizat (doar nu la noi, în colonii!) a pompat miliarde în protecția socială, în mod normal venise nota de plată – inflația galopantă începută încă de la sfârșitul anului 2021. Tot atunci când a început și valul de „morți subite” în rândul tinerilor, a populației active, toate ca urmare a impunerii tratamentelor experimentale în cel de-al doilea an al pandemiei. Aveam deja inflație, boală, moarte, presiune pe sistemul medical și diminuarea cotizanților la sistemul de asigurări sociale, deja aflat sub presiunea populației îmbătrânite a vestului. Și toate astea ca urmare a unor „înțelepte decizii” politice a „șefilor la lume”.

Apoi, „ca să fie bine”, în Ianuarie 2022, în timp ce multe țări din „lumea civilizată” încă își țineau închiși și restricționați cetățenii, brusc a reapărut, după mulți ani de tăcere, tema aderării Ucrainei la NATO, temă care se știe că urma să radicalizeze Rusia și să o facă să reacționeze. Nu vorbim aici despre principii, despre suveranitate și dreptul la autodeterminare și la a stabili cu cine să facă alianțe o țară… vorbim de moment! Și despre indiciul clar că numai și aceste simple discuții vor duce la război. La un război cu țara de unde tu, european occidental, îți iei energia cu care te încălzești, cu care te dezvolți economic. Nu a contat. „Principiile” au prevalat! De unde tăierea gazelor și criza energetică majoră la începutul căreia ne aflăm acum. Ba mai mult, nu doar că ai provocat războiul aruncând Ucraina în bătaia tunurilor rusești, dar și alimentezi cu arme și informații conflictul, acutizând criza energetică (nu mai vorbim despre zecile de mii de victime de pe front, că de acelea nimănui nu-i pasă), aducând lumea în pragul unei crize alimentare și… crescând inflația la cote imposibil de imaginat nici măcar la sfârșitul pandemiei – adică acum câteva luni în urmă. Alte decizii „inteligente”!
Iar, ca să fie clar că punctul în care ne găsim este unul fără întoarcere, iată că Lavrov tocmai ne-a anunțat că „epoca cooperării cu vestul s-a sfârșit, nu va exista o întoarcere la situația anterioară datei de 24 februarie în relațiile Rusiei cu SUA și Europa”.

În tot acest timp, mai marii „lumii civilizate” ne-au spus că gazul este rău, că trebuie să facem economie, și frig, și foame, și, mai ales să „trecem pe verde”. Adică pe electric. Adică pe solar. Adică pe baterii. Solar și baterii care sunt produse în… ați ghicit, în China și Taiwan!

Motiv pentru care era „normal” pentru tine, mai mare a „lumii civilizate”, să îți aduci aminte de „principii”, de suveranitate și de aceleași drepturi la independență și autodeterminare ale Taiwanului! Motiv pentru care o trimiți pe Doamna Pelosi „Pearl Harbor” în vizită în Taiwan. Nu contează că riști să deschizi un al doilea front militar.

Dan MV Chitic – Telegram

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.