Directorul Spitalului Bolintin – primul medic vaccinat anti-COVID în județul Giurgiu

Anunțul este făcut miercuri de reprezentanții Prefecturii Giurgiu, care precizează:

”Astăzi, 06.01.2021, au fost vaccinate primele cadre medicale din județul Giurgiu, în cadrul fazei I a campaniei naționale de vaccinare împotriva Covid-19.

La eveniment a luat parte și prefectul județului Giurgiu, doamna Aneta Matei, care a dorit să fie alături de acestea într-un moment atât de important.

Vaccinul a fost administrat primelor cadre medicale (medici, asistente, personal auxiliar, administrativ și de îngrijire) din cadrul Spitalului Orășenesc Bolintin-Vale, primul vaccinat fiind chiar managerul unității, domnul doctor Lucian Horhotă.

Precizăm că nu fost înregistrate reacții adverse la nici una dintre cadrele medicale vaccinate. Vaccinarea cadrelor medicale la unitatea spitalicească menționată va continua joi, 07.01.2021 și vineri, 08.01.2021.

”Este foarte important ca populația să conștientizeze faptul că administrarea unui vaccin împotriva COVID-19 reprezintă unul dintre instrumentele imperios necesare pentru limitarea efectelor pandemiei. Acest lucru nu înseamnă că nu mai trebuie respectate restricțiile și măsurile igienico-sanitare. Dimpotrivă, doar prin coroborarea acestor instrumente putem să sperăm că vom scăpa de pandemia care ne-a creat atâtea probleme tuturor”, a dorit să menționeze doamna prefect Aneta Matei.

The post Directorul Spitalului Bolintin – primul medic vaccinat anti-COVID în județul Giurgiu appeared first on Stiri Giurgiu | Cotidian local de informatie si atitudine.



Sursa: stirigiurgiu.ro
Articol sursa: Directorul Spitalului Bolintin – primul medic vaccinat anti-COVID în județul Giurgiu

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.