Două fete ucise pe trotuar de o maşină. Poliţiştii, după vizionarea imaginilor video: „Într-adevăr, venea destul de tare”

Claudiu Coste, purtător de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, a declarat că se efectuează cercetări pentru a se stabili exact cauzele accidentului, dar că au fost analizate imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă, iar automobilul părea că se deplasează cu viteză mare.

„Este foarte greu să stabilim viteza cu care se deplasa conducătorul auto, întrucât în continuare se efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate cauzele. Nu s-a putut stabili până în acest moment dacă conducătorul auto a consumat băuturi alcoolice. Testarea nu s-a putut efectua la spital din motive medicale, însă au fost recoltate probe biologice, urmând a se stabili dacă a consumat sau nu băuturi alcoolice sau alte substanţe psihoactive. Colegii mei vor urgenta şi sperăm că de luni vom afla aceste rezultate”, a spus Coste la Digi 24.

„Colegii mei au vizionat şi imagini de pe camerele video. Într-adevăr, venea destul de tare autovehiculul. Să spunem că, dacă nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum, era într-o intersecţie în care trebuia să facă viraj la dreapta sau la stânga, dar a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. Toate lucrurile acestea vor fi stabilite după ce vor fi administrate toate probele”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere.

În acest caz a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.