Elena Udrea face o ultimă încercare de a scăpa de condamnare, dar nu vrea să fie audiată de judecătorii români

Elena Udrea face o ultimă încercare de a scăpa de condamnare, dar nu vrea să fie audiată de judecătorii români.

Elena Udrea a transmis luni, prin intermediul avocaţilor săi, că nu vrea să fie audiată de judecătorii români, prin videoconferinţă din Bulgaria, în cadrul procesului în care încearcă printr-o cale extraordinară de atac să scape de condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul ‘Gala Bute’.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi trebuit luni să ia în dezbatere recursul în casaţie introdus de Elena Udrea, ultima cale extraordinară de atac la care poate apela fostul ministru al Turismului pentru a obţine rejudecarea dosarului. Trei avocaţi angajaţi de Udrea au explicat instanţei că fostul ministru a dat o declaraţie în Bulgaria şi nu mai doreşte să fie audiată prin videoconferinţă.

Preşedintele completului de judecată a stabilit, însă, că Udrea trebuie citată în Bulgaria, astfel încât procesul a fost amânat, fiind stabilit termen pentru data de 23 mai. Tot acum, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, care execută o condamnare de cinci ani primită în acelaşi dosar, a solicitat să-i fie suspendată pedeapsa şi să fie eliberat până la judecarea pe fond a recursului în casaţie. Magistraţii au rămas în pronunţare pe această cerere.

La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fugit din România, înainte ca Instanţa supremă să confirme condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul Gala Bute. A fost prinsă în Bulgaria, procedurile de extrădare fiind în derulare.

sursa:dcnews.ro

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.