Un număr de 880 de elevii din unitățile școlare ale comunei Clejani, au primit anul acesta pachete, inclusiv copiii cadrelor didactice cât și cele ale personalului auxiliar, daruri specifice acestor sărbători – ne declara primarul localității, Florin Nidelea, ce tocmai se pregătea să fie prezent la câteva din serbările organizate în câteva unități școlare ale comunei.
Am oferit pachete în plus celor care au organizat serbarea ce a avut loc la Căminul Cultural…Elevii claselor ce au organizat această acțiune au mai primit ca bonus, un pachet în plus față de ceilalți, sania lui Moș Crăciun ajungând să numere în total 1150 de pachete!
Pachetele au conținut nu mai puțin de 14 produse, fiind un pachet generos din care nu au lipsit ciocolata, biscuiții, alunele, chipsurile și tot ceea ce îi bucură pe copii…Astfel, toți elevii din cele nouă unități școlare ale comunei, începând cu cei de la grădiniță și terminând cu elevii claselor învățământului profesional, au primit pachete de Crăciun.
Întrebat care este situația abandonului școlar, marea problemă a sistemului de învățământ românesc, primarul Nidelea ne-a spus:
„Sunt foarte fericit să vă anunț că nu avem probleme cu abandonul școlar. Elevii sunt încurajați să frecventeze școala și prin faptul că beneficiază de produse alimentare prin programul „Masă sănătoasă”. Primesc cornuri, lapte, mere, punguțe cu covrigei, sandvișuri și alte produse… În afară de acest lucru, pentru a-i determina să vină la școală, nu mai facem nicio concesie atunci când vine vorba despre absențe. Elevilor care nu se prezintă la cursuri, cadrele didactice le pun absențe și astfel ei pierd bursele școlare. Am spus-o și mă repet că școala și educația sunt extrem de importante pentru copiii noștri…”
În acest context, așa cum de fapt ziarul dumneavoastră a anunțat, din toamna anului 2025, Școala profesională din Clejani va deveni Liceu! Este un moment important pentru comunitatea noastră. Trebuie să subliniez și faptul că sunt foarte mândru de colaborarea cu Inspectorul general al IȘJ Giurgiu, domnul Ion Ghimpețeanu, cu întreaga instituție pe care domnia sa o reprezintă.
Aș mai spune că suntem în plin proces de dezvoltare…Este adevărat și faptul că avem un colectiv de cadre didactice competent, că funcționăm ca o familie și că doresc să colaborăm, pe termen lung, cu toți factorii responsabili din procesul educațional.
În cadrul claselor acestui liceu vom putea specializa elevii ca tehnicieni în gastronomie, în turism, mecanică agricolă și electromecanică. Înscrierea se va face conform calendarului în instituțiile liceale, în vara anului viitor.
Eu cred că avem nevoie de copii pregătiți și de aceea mă implic personal, permanent, sunt prezent – așa cum ați constatat chiar astăzi ( vineri 20 decembrie) – la serbări, ofer tot sprijinul meu material, logistic și uman. Am să particip cu siguranță și la ședințele cu părinții . Căci vreau să nu mai trecem clasa elevi fără rezultate, fără să cunoască tabla înmulțirii, fără să știe să scrie și să citească. Trebuie să schimbăm lucrurile în învățământ, să vorbim de performanțe, de rezultate reale – ne mai spunea primarul Florin Nidelea.
Nu au fost uitați nici acele persoane care sunt în situații speciale, oamenii ce au nevoie de bani pentru lemne. În Clejani sunt în număr de 600 de astfel de cetățeni, la care se adaugă cei 180 de beneficiari de ajutor social. Toți aceștia au primit banii cuveniți prin lege, înainte de Crăciun. Și mărturisesc că mă sprijin pe acești oameni aflați pe listele de ajutor social, persoane care muncesc la modul serios, fiindu-ne de un real ajutor, nouă Primăriei , respectiv comunității din Clejani – ne-a mai precizat primarul localității Clejani, Florin Nidelea.
La finalul acestor scurte declarații, primul edil al comunei ne-a invitat la una din serbările desfășurate în dimineața zilei de luni 20 decembrie, la una din unitățile școlarte, serbare din cadrul căreia vă oferim câteva imagini foto și video ce întregesc acest tablou ce confirmă eforturile cadrelor didactice, ale primarului Florin Nidelea de a crea copiilor localității Clejani toate condițiile unui proces educațional complet.
(Florian Tincu)
Articolul Elevii localității Clejani au primit 1150 de pachete, ca daruri în Ajun de Crăciun! Primarul Florin Nidelea este fericit că la el în comună nu există niciun caz de abandon școlar! (Galerie Foto & Video) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Un număr de 880 de elevii din unitățile școlare ale comunei Clejani, au primit anul acesta pachete, inclusiv copiii cadrelor didactice cât și cele ale personalului auxiliar, daruri specifice acestor sărbători – ne declara primarul localității, Florin Nidelea, ce tocmai se pregătea să fie prezent la câteva din serbările organizate în câteva unități școlare ale comunei. […]
Articolul Elevii localității Clejani au primit 1150 de pachete, ca daruri în Ajun de Crăciun! Primarul Florin Nidelea este fericit că la el în comună nu există niciun caz de abandon școlar! (Galerie Foto & Video) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jipa Carmen
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/elevii-localitatii-clejani-au-primit-1150-de-pachete-ca-daruri-in-ajun-de-craciun-primarul-florin-nidelea-este-fericit-ca-la-el-in-comuna-nu-exista-niciun-caz-de-abandon-scolar-galerie-foto-vid/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 21 decembrie 2024 13:11