Facem bine ce facem. Asta e sigur! Dovada? Sistemul ne pune nouă, celor din…

Facem bine ce facem. Asta e sigur!
Dovada? Sistemul ne pune nouă, celor din #CoalițiaPentruNațiune, toate piedicile posibil de imaginat.

Nu vă voi povesti despre toate. Nu acum.
Dar o poveste este semnificativă. Chiar emblematică!

A trebuit să deschidem un nou cont pentru #CoalițiaPentruNațiune.
În mod firesc, am vrut să deschidem într-o bancă românească, una deținută de stat: la CEC Bank!
Tot acolo unde avem și conturile Asociației #VremSuveranitate, asociația din spatele proiectului de lege respins de Parlament, #LegeaSuveranității.

Și aici, „surpriză”! De dta asta avem probleme… deși am fost clienți serioși și punctuali cu Asociația.
Căci după nouă zile de la data când am făcut cererea suntem încă „în analize”, simpatica și amabila directoare de sucursală spunându-mi chiar că „sunt puține șanse să fie deschis” și asta în pofida pledoariei acestei doamne pentru cauza noastră.

Noi ne încăpățânăm să deschidem contul acolo… Încă ne încăpățânăm. Și sperăm ca oamenii Sistemului din ierarhia superioară a acestei bănci ROMÂNEȘTI să nu ne pună piedici, să nu ne forțeze să apelăm la bănci deținute de capitalul străin. Încă…

Vă țin la curent cu evoluția acestei situații neașteptate.

Important e că noi #NuNeOprim:
Vom merge #PânăLaCapăt, oricâte piedici vom avea!

Dan MV Chitic – Telegram

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.