Fost negociator, despre cazul Oneşti: „Făceam tot posibilul să intru în apartament, acolo gestionam mult mai bine situaţia“

Colonelul (r) Lucian Ţugui, care a învăţat secretele negocierii la un curs post-universitar în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ din Bucureşti, iar lector i-a fost un poliţist şcolit la FBI, spune că în cazul în care cel care anunţă la 112 că este vorba de o situaţie de criză când nu sunt implicaţi ostatici sau armament, acţiunea este preluată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. În caz contrar, activitatea este coordonată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean.

Imediat, se face un centru de comandă, care trebuie să aibă un comandant al acţiunii. Acesta trebuie să strângă laolaltă negociatorul, şeful Serviciului pentru Acţiuni Speciale, reprezentanţi ai Jandarmeriei. „Noi aşa procedam la Tulcea. Spuneam: «Jandarmii se ocupă de latura de vest. Nimeni nu trece, iar cei care ţipă sunt înlăturaţi», pentru că lumea se strânge în astfel de situaţii şi unii încep să-i strige celui care vrea să se sinucidă: «Aruncă-te, băiii!». Totodată, cei de la SAS trebuie să stea ascunşi, pentru a nu-l irita pe cel cu care trebuie să negociezi“, dezvăluie Lucian Ţugui.

Fostul negociator spune că la Oneşti, după asigurarea zonei, trebuia să se întrerupă energia, gazele şi apa. „Manualul FBI spune că trebuie întreruptă apa pentru ca la un moment dat agresorul să aibă nevoie de apă şi tu să-i spui: «îţi dau drumul la apă, dar vreau să discut cu unul dintre ostatici sau mi-l dai pe unul dintre ei». Negocierea nu este un dialog, când fiecare îşi spune punctul de vedere.  Vedeţi cum s-a întâmplat în cazul Oneşti: fiecare s-a enervat, s-a plictisit şi iată unde am ajuns. O negociere presupune ca tu să oferi ceva şi să primeşti ceva. Un negociator bun oferă foarte puţin şi primeşte foarte mult“, spune Lucian Ţugui. 

Din primele indicii obţinute de la Oneşti, agresorul a vrut să negocieze, fapt atestat de telefonul dat la 112. „Acest fapt ar putea da posibilitatea specialiştilor să intervină cu succes. O negociere nu reprezintă doar un dialog, ci un schimb de oferte care să poată mulţumi părţile aflate în negociere. Dacă îţi cere o ţigară, i-o dai, dar ceri şi tu ceva la schimb“. El crede că timpul lung derulat de la luarea ostaticilor până la agresarea acestora l-a determinat pe agresor să îşi schimbe intenţia şi să atace. 

Un negociator, explică el, trebuie să fie capabil să conducă acţiunea către finalitatea pe care o doreşte el şi pentru asta el trebuie să aibă informaţii foarte multe. Spre exemplu, fostul negociator îşi aminteşte de cazul unui tânăr, Viorel C., care s-a urcat pe acoperişul unei biserici din Tulcea şi a ameninţat că se aruncă. „Eu i-am adus-o pe iubita lui, care era însărcinată şi i-am zis: «Uite copilul din burta femeii, tu nu-ţi dai seama că îl laşi fără tată?». Numai că micuţul nu era al lui, dar eu nu ştiam lucrul ăsta. A trebuit să mă urc pe biserică pentru a continua negocierile şi a repara ce am stricat cu acele cuvinte şi atunci s-a rupt o schelă sub mine. Şi am rămas agăţat acolo, dar tot am ajuns la el şi tot l-am dat jos. M-a ajutat Dumnezeu atunci“, rememorează el. Deci, spune Ţugui, în momentul în care intră în scenă negociatorul, el trebuie să cunoască de la comandantul acţiunii cât mai multe date. Dacă nu le are, trebuie să improvizeze. „Eu nu sunt de acord cu negociatorii din cadrul SAS. Îl educi să spargă uşa, să combată un pericol într-un mod violent şi după aceea vrei să aibă compasiune faţă de cel care se aruncă?“, se întreabă el.

Întrebat cum ar fi acţionat în cazul Oneşti, Lucian Ţugui spune că nu ştie dacă ar fi avut sorţi de izbândă, însă făcea tot posibilul să intre în apartament: „Aş fi făcut tot posibilul să intru în apartament, pentru că acolo gestionam mult mai bine situaţia. Întotdeauna am încercat să fiu cât mai aproape, pentru că de la distanţă nu există contact: tu urli de jos şi el vorbeşte de sus. Nu reprezinţi nimic pentru acea persoană. Trebuie să ai contactul vizual, să-i vezi emoţiile, să încerci să legi o legătură cu el. Eu, după fiecare negociere, eram atât de epuizat de zici că aram cu plugul ogorul. Munca presupune o încărcătură emoţională foarte mare“. 

Fostul negociator din Tulcea spune că nu există un termen limită de negociere, el având cazuri în care a vorbit cu subiectul chiar şi trei ore. „Menţineam tot timpul negocierea prin oferte, prin cereri. Îmi aduc aminte de cazul unui bărbat din localitatea Izvoarele care se urca pe un stâlp de înaltă tensiune şi stătea acolo câteva ore. Ştiam că el e problemă şi legasem o legătură cu el, luam eu telefonul şi discutam cu el. Odată am vorbit cu el trei ore. Este un tip bolnăvicios şi se automutila pe fondul unor dezechilibre psihice. De câte ori solicita ambulanţa, erau probleme. Şi atunci ori se urca pe stâlp, ori se automutila“, îşi aminteşte Lucian Ţugui. 

În cazul în care timpul trece fără un rezultat scontat, subiectul devine din ce în ce mai agitat şi ameninţările cresc în intensitate, pot interveni lunetiştii. „Această intervenţie este decisă doar de comandantul acţiunii. Şi în cazul Oneşti, de exemplu, lunetistul ar fi trebuit să fie pregătit pe undeva“, spune el, fiind timp să fie trimis şi un specialist de la Bucureşti.