George Simion, REACȚIE în scandalul imnului secuiesc: „Sunt atacuri împotriva României” – Moțiune împotriva ministrului Mediului

„Am auzit că este o falsă temă aceasta cu imnul și că nu ar trebui să ne deranjeze. Nu am nicio problemă, în Parlament discut cu fiecare coleg, dar ce fac cei de la UDMR este inadmisibil. Dacă acceptăm să fim călcați în piciaoare de niște oameni care sunt extremiști maghiari înseamnă că nu mai avem o țară. Acei jucători care nu au intonat imnul României nu ar trebui să fie convocați în lotul național de hochei. Voi avea o întâlnire cu președintele Federației de Hochei.

Sunt atacuri împotriva României. Noi nu am furat cu ei, nu am fost la guvernare. Sunt pe stradă acum, într-o țară care de 30 de ani este furată și au nu am fost la furat cu ei”, a spus George Simion, la Realitatea PLUS.

„De-a lungul istoriei, sportul a fost folosit ca formă de a folosi astfel de tesiuni puternice. Avem nevoie de un stat puternic, ferm, iar premierul trebuie să reacționeze, nu să lase de capul lor pe cei din cabinet să facă astfel de gesturi.

Vom reacționa ferm ori de câte ori este cazul pentru identitatea noastră națională. Simbolurile țării trebuie respectate. Vom iniția o moțiune simplă împotriva lui Tanczos Barna. Trebuia să se intoneze imnul României”, a mai spus George Simion.

Hocheiștii echipei naționale a României au cântat alături de jucătorii maghiari imnul Ținutului Secuiesc, la un eveniment în Slovenia. 

După intonarea imnului echipei câștigătoare, aproape toți jucătorii din naționala României s-au strâns în fața tribunei în care se regăseau suporterii maghiari și au cântat, alături de hocheiștii Ungariei, imnul așa-zisului Ținut Secuiesc. Doar trei dintre hocheiștii naționalei României au stat retrași în timpul momentului. Uluitor este că la meci a asistat și ministrul Mediului, Tanczos Barna. 

Știre preluata de la Realitatea.net

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.