Giurgiu, considerat un oraș urât chiar de către cei care-l populează

Giurgiu, considerat un oraș urât chiar de către cei care-l populează

Mai ieri, scoaseră unii un top al celor mai urâte orașe din țară. Cică pe o platformă, internauții și-au dat cu părerea despre orașele în care nu merită să trăiești, iar orașul Giurgiu ține și el fruntea.

Repede, știrea ”bombă” a fost preluată și la noi, comentată și luată-n bășcălie de unii care, fie s-au născut în ”urâțenia” de oraș, fie s-au aciuat p-aici și rămași au fost.

Am putea să ne legăm de ambele sensuri ale cuvântului ”urât”, cel care se referă la estetică și cel care exprimă o emoție.

Deci, cum să fie? Giurgiu e urât pentru că nu e frumos sau e urât pentru că nu e iubit?

Oricum am da-o, în spatele ambelor cuvintele stau persoane sau personaje care sigur se chinuie să-și ducă zilele la Giurgiu. Or fi  frustrări, eșecuri personale sau neputința de a-și face bagajele și de a căuta o lume mai bună? Cine te ține într-un oraș în care nu-ți găsești rostul, în care tot ce se face e prost făcut, tot ce nu se face, tot prost e?

O fi Giurgiu urât, după cum spun unii, dar tot suntem vreo 45 de mii de suflete care-l populează și care, dacă ar pleca, tot i-ar spune ”acasă”.

Cât despre platforma unde s-a făcut pocitania de sondaj…o aplicație unde s-a lansat o întrebare și la care s-a răspuns care cum a vrut, depre ce oraș a vrut. Uite așa s-a născut o statistică neoficială, dar preluată și tăvălită în online de, cică, site-uri serioase, doar de dragul unui rating plăpând și a unor comentarii nesemificative, dar pline de urât.

În loc de concluzie spunem așa: Giurgiu nu e nici frumos, nici urât. E așa cum e și din cauza sau datorită atât a celor care îl conduc, cât și a celor care locuiesc într-însul. Am zis.

Mai ieri, scoaseră unii un top al celor mai urâte orașe din țară. Cică pe o platformă, internauții și-au dat cu părerea despre orașele în care nu merită să trăiești,…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/giurgiu-considerat-un-oras-urat-chiar-de-catre-cei-care-l-populeaza/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 4 mai 2023 14:26

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.