Greșeală de începător, făcută de polițiștii din Alba în dosarul unui coleg acuzat de viol

Judecătoria Alba Iulia a stabilit legalitatea rechizitoriului prin care a fost trimis în judecată poliţistul de la Paşapoarte acuzat de viol. Hotărârea instanţei poate fi contestată la Tribunal.

Anterior, două documente foarte importante au fost excluse din dosar ca urmare a unei greşeli de ”începător” a anchetatorilor. Aceştia nu i-au asigurat colegului lor asistenţa juridică obligatorie atunci când au realizat o percheziţie informatică.

Constată nelegalitatea proceselor verbale încheiate în data de 11.04.2022, precum şi a procesului verbal încheiat în data de 08.04.2022, privind efectuarea percheziţiei informatice, având în vedere că au fost încălcate dispoziţiile legale privind asistenţa juridică obligatorie a inculpatului. În raport de dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. (…), probele excluse vor fi eliminate de la dosarul cauzei”, se precizează în încheierea instanţei din 24 mai 2022.

Instanţa a cerut Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, să comunice în termen de 5 zile de la primirea decizei ”dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei”. Parchetul a menţinut decizia de trimitere în instanţă, astfel încât, în şedinţa din 2 iunie, magistratul a dispus începerea judecăţii cauzei.

Bărbatul (A. M. M.) a fost arestat preventiv pe data de 24 martie 2022, la Judecătoria Alba Iulia. Acesta lucrează de mai mulţi ani la Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte, subordonat Instituţiei Prefectului Alba şi este absolvent de Teologie. Între timp, contractul de muncă al acestuia a fost suspendat.

În cursul anului 2021, inculpatul M., profitând de vârsta fiului său minor, în vârstă de 5 ani la data faptelor, în mod repetat, a întreţinut cu acesta raporturi sexuale orale (l-a pus pe minor să exercite astfel de raporturi sexuale asupra sa, respectiv a exercitat acte sexuale orale asupra minorului), faptele având loc într-o cameră a locuinţei lor din Alba Iulia, unde se închideau sub pretextul că joacă un joc intitulat «Închisoarea».

În aceeaşi împrejurare în care aveau loc raporturile sexuale orale, inculpatul îi arăta fiului său minor, utilizând telefonul mobil, poze în care apăreau persoane de sex masculin dezbrăcate şi în care îşi expuneau organele sexuale”, se precizează în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

Sursa: Adevărul.ro

Știre preluata de la 7Media.ro

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.