Grevă generală în mai multe prefecturi din România. Funcționarii cer salarii mai mari

Grevă generală în mai multe prefecturi din România. Funcționarii cer salarii mai mari

Funcționarii publici din mai multe prefecturi au intrat în grevă generală, nemulțumiți de salarii.

Funcționarii publici şi din instituția prefectului din Braşov, spre exemplu, au intrat în grevă generală luni dimineață, nemulțumiți de salariile mici pe care le primesc.

Oamenii spun că salariile nu sunt aliniate la sistemul centralizat și, la acest moment, mulți dintre ei primesc pur și simplu salarii de comună, în condițiile în care, dacă ar trebui să facem o comparație, la Consiliul Județean, salariile sunt duble.

Munca pe care o fac acești oameni este aceeași. Sunt asemenea situații în care muncesc cot la cot cu colegii lor din alte departamente, iar salariile sunt în continuare foarte mici.

Cert este faptul că sunt nemulțumiți de foarte mult timp și salariile nu au mai crescut.

„Nemulțumirea principală este aceea a faptului că legea, proiectul nostru de lege privind modificarea legii 153 de trecere a funcțiilor teritoriale pentru instituțiile prefectului la instituții publice de stat, zace la Camera Deputaților de mai bine de un an de zile.

O altă nemulțumire este că am ajuns să avem salarizarea cea mai proastă din administrația publică locală. Colegii noștri din țară sunt unitari în acțiunea pe care noi o organizăm astăzi”, a declarat Mariana Meluş, liderul de sindicat al Prefecturii Vaslui.

sursa: antena3.ro

Funcționarii publici din mai multe prefecturi au intrat în grevă generală, nemulțumiți de salarii. Funcționarii publici şi din instituția prefectului


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/greva-generala-in-mai-multe-prefecturi-din-romania-functionarii-cer-salarii-mai-mari/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 10 aprilie 2023 11:32

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.