Guvernul a îngheţat salariile bugetarilor. Premierul Câțu: ”Nu tăiem veniturile, rămân la acelaşi nivel!”

Premierul Florin Cîţu a explicat  în şedinţa de Guvern, de ce s-a luat decizia de a se îngheţa salariile bugetarilor în 2021, dar și ce modificări s-au adus actului normativ privind suspendarea ratelor bancare.
„În primul rând vorbim despre o ordonanță de urgență adoptată în şedința de astăzi, care conţine mai multe reglementări şi are un impact bugetar de  17,6 milarde de lei:   – Se mențin salariile personalului bugetarilor la nivelul lunii decembrie 12 mld lei . La baza deciziei stă şi ce s-a întâmplat cu legea salarizării în ultimii trei ani, o lege care a fost urmată de multe excepţii” – a precizat premierul.
Vom lua o pauză şi vom veni cu clarificări  
„România trece printr-o perioadă dificilă. Nu tăiem veniturile, rămân la acelaşi nivel după o perioadă în care au crescut cu 25%.   Acordarea voucherelor de vacanţă în valoare de 1.450 lei va continua. Repet, sectorul HoReCa e unul foarte important pentru noi și îl susținem. Punctul de amendă rămâne la 145 lei”, a explicat premierul.
Ce se întâmplă cu pensiile unora…
Astfel, proiectul prevede că toate pensiile de serviciu, atât cele ale pensionarilor care provin din Aviaţia Civilă, foştii grefieri (personalul auxiliar al instanţelor şi parchetelor), foştii parlamentari, pensiile foştilor diplomaţi şi ale urmaşilor acestora, pensiile foştilor angajaţi ai Curţii de Conturi, pensiile foştilor parlamentari şi pensiile militare nu se vor mai actualiza în 2021 cu rata inflaţiei.
Ce se întâmplă cu foștii magistrați
În proiect nu se regăsesc însă referiri la foştii magistraţi.   Proiectul mai prevede:   – suspendarea aplicării pensiilor speciale pentru primari până la 1 ianuarie 2022;   – îngheţarea punctului de amendă la valoarea de 145 de lei;   – amânarea acordării indemnizaţiei de vacanţă pentru bugetari până la 1 ianuarie 2022;   – menţinerea indemnizaţiei de merit la nivelul de 6.240 lei (echivalent a 3 salarii minim brute pe ţară);    – amânarea acordării venitului minim de incluziune (acordat familiilor şi persoanelor singure aflate în situaţie de dificultate, în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială) până la 1 aprilie 2022.
Cui se amână majorarea salariilor
Acelaşi proiect de OUG prevede și: amânarea majorării cu 50% a salariilor cadrelor didactice din domeniul medico-farmaceutic din universităţi,  până în 2022; menținerea voucherelor de vacanță la valoarea de 1.450 lei; scutirea de TVA cu drept de deducere pentru livrările de dispozitive medicale pentru diagnosticul in vitro al COVID-19, de vaccinuri împotriva COVID-19, precum și serviciile de vaccinare şi testare aferente.
Noi reglementări privind automatele comerciale
Până la data de 31 decembrie 2021, operatorii economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale ce funcţionează pe bază de plăți cu cardul, precum și de acceptatoare de bancnote sau monede, după caz, au obligația de a dota automatele comerciale cu aparatele de marcat electronice fiscale.
Cu cât se prelungește amnistia fiscală
De asemenea, amnistia fiscală privind dobânzile şi penalităţile la datoriile principale către stat se prelungeşte până la 15 decembrie 2021, iar cei care vor să-şi plătească eşalonat datoriile, atât persoane fizice, cât şi juridice, pot depune cererea la Fisc şi în perioada 1 ianuarie 2021-31 martie 2021 inclusiv, sub sancţiunea decăderii. La cerere, debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare.   Rambursarea TVA cu control ulterior are un nou termen: 31 martie 2021.
(Jurnal)
 

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Guvernul a îngheţat salariile bugetarilor. Premierul Câțu: ”Nu tăiem veniturile, rămân la acelaşi nivel!”

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.