Imaginea din cauza căreia a demisionat un ministru din Ucraina. Cum s-a îmbrăcat asistenta acestuia

O rochie a reușit să dea jos un ministru. Un oficial al Guvernului din Ucraina a fost nevoit să își dea demisia, nu din pricina vreunei greșeli făcute de el, ci din cauza alegerilor vestimentare ale asistentei sale, care pare că ar confundat o întâlnire oficială cu o ieșire într-un club de noapte. Imaginea care stârnit un val de indignare a făcut furori în mediul online. Ce a declarat fostul ministru după incidentul rușinos.

Rochia care a dat jos un ministru din Ucraina

O rochie neagră ce ar fi perturbat capacitatea de concentrare a participanților la o întâlnire oficială din Ucraina a dus la demisia unui ministru.

Totul a început pe 26 decembrie, când ministrul adjunct al Educației și Științei din Ucraina, Igor Garbaruk, a făcut o vizită oficială la Lvov, unde s-a întâlnit cu primarul Andri Sadovîi. De la eveniment nu a putut lipsi asistenta demnitarului, o tânără avocată în vârstă de 27 de ani, Kristina Tișkun. Bruneta ar fi uitat că există un cod vestimentar și a ales să poarte o rochie ce s-ar fi potrivit mai bine unei ieșiri în club: neagră, mulată, cu un decolteu mai mult decât generos.

Motivul vizitei oficiale de la Lvov a fost observarea modului în care funcționează centrele de excelenţă. Garbaruk și asistenta sa, Kristina Tișkun, au participat și la un forum privind eficiența energetică, doar că niciunul dintre participanți nu s-ar mai fi putut concentra la temele de discuție, atenția fiindu-le captată de decolteul tinerei în vârstă de 27 de ani.

„Un funcţionar public este responsabil nu doar pentru el, ci şi pentru subordonaţii săi”

Imaginile publicate de la întâlnirea din Lvov au stârnit un val de critici. Trei zile mai târziu, ministrul adjunct își anunța demisia, potrivit jurnaliștilor publicației Segodna.

„Poziţia mea: un funcţionar public este responsabil nu doar pentru el, ci şi pentru subordonaţii săi. Aceasta este o practică europeană absolut normală pe care o urmez.

Aduc sincere mulţumiri colegilor mei din Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei şi colegilor din alte ministere pentru tot ce am reuşit să facem împreună. Sunteţi o echipă grozavă!”, a transmis Igor Garbaruk.

Asistenta ministrului apucase să publice fotografiile pe pagina sa de Instagram însă, în fața valului de mesaje negative, le-a șters și, la scurt timp, și-a dezactivat contul.

Kristina Tișkun este avocat, fiind și proprietarul companiei BK Zabudova. Potrivit sursei, pe pagina sa de Facebook ea a notat că a absolvit un master în drept de la Universitatea Naţională Ivan Franko din Lvov. Locuieşte la Kiev şi lucrează la biroul de consilieri ai ministrului.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.