Fără categorie

În această noapte trecem la ora de iarnă. Ce înseamnă acest lucru

Cu toate că cei de la Comisia Europeană au propus renunțarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, încă nu s-a luat o decizie oficială. Însă, Ministerul Sănătății din România susține această idee, tocmai din cauza efectelor negative pe care această schimbare le produce în corpul uman.
Conform ultimelor informații, statele membre pot lua oficial această decizie începând cu anul viitor, 2021. Inițial, anunțul trebuia să fie făcut până în luna aprilie 2020, dar pandemia a dat toate planurile peste cap. Trecerea la ora de iarnă este momentul în care noaptea devine mai lungă și ziua devine mai scurtă.
Ora de iarnă este, de fapt, ora standard. Multe țări din lume NU au adoptat ora de vară, printre ele numărându-se și Rusia. Motivul invocat este că mulți cetățeni deveneau haotici și bulversați, având probleme cu randamentul la locul de muncă.
Anul acesta, trecerea la ora de iarnă se face în noaptea de 24 spre 25 octombrie. În ultimul wekend din lună, ora 4:00 va deveni ora 3:00. Medicii susțin că schimbarea orei ne poate afecta serios organismul. Copiii și vârstnicii resimt cel mai puternic această schimbare.
Trecerea la ora de iarnă poate cauza insomnii, oboseală, anxietate și dureri de cap. Tocmai de aceea, Ministerul Sănătății a cerut în 2018 să se renunțe la schimbarea orei.
 „Noi funcționăm după lumina solară și în momentul în care se scurtează ziua ne simțim mai obosiți sau chiar avem deficit de atenție”, susțin specialiștii psihologi.
(Jurnal)
 

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: În această noapte trecem la ora de iarnă. Ce înseamnă acest lucru

Comentarii

comentarii