În atenția DNA: Șmecheria prin care directorul George Sava reduce redevențele contractelor de arendă de la ADS

În atenția DNA: Șmecheria prin care directorul George Sava reduce redevențele contractelor de arendă de la ADS

Controversatul director al Agenției Domeniilor Statului (ADS), George Sava, a patentat o șmecherie prin care statul este păgubit sistematic după ce sunt încheiate contractele de arendă cu redevențe mari sau foarte mari.

Reținerea de către DNA pentru trafic de influență și ulterior eliberarea prin acord de recunoaște a faptelor a directorului Direcției Control Reprezentanțe Teritoriale și Comunicare din cadrul ADS, Marius Ionel Nuță, a scos în evidență și o șmecherie a directorul general George Sava prin care statul este păgubit prin diminuarea redevenței. Și această șmecherie a fost transmisă oficial, pe 19 mai 2023, chiar directorului general al ADS de către cel care l-a denunțat pe Marius Ionel Nuță, pentru mita de 350.000 de euro solicitată pentru „a-l ajuta” pe acesta din urmă, adică omul de afaceri Marian Anton, să încheie cu ADS un contract de arendă pentru o suprafață de 650 ha de teren agricol, situat într-o comună din județul Giurgiu. De fapt, directorul general George Sava a atribuit arendarea acestui teren de 650 ha din localitatea Băneasa-Giirgiu unei firme fantomă din Popești Leordeni- Agrolead Solutions SRL, cu o redevență de 3.070 kg/ha și PUTEREA a dezvăluit aranjamentul acestuia.

Adresă-denunț către directorul general al ADS George Sava

”Întrucât în cadrul contractului de arendă va fi introdus un articol care o să prevadă că nivelul arendei va putea fi diminuat ca urmare a efectuării unui studiu OJPSA, studiu prin intermediul căruia să aibă loc o reclasificare a clasei de calitate a terenului, al cărui efect va fi diminuarea corespunzătoare a prețului contractului. Astfel, terenul de 650 ha a fost încadrat la categoria I de calitate, reținându-se că este un teren agricol care beneficiază de un sistem de irigații și de desecare, însă de fapt, terenul nu beneficiază de un sistem de irigații și de desecare decât dacă este exploatat de către subscrisa”, se menționează în adresa din 19 mai 2023 trasmisă lui George Sava de administratorul firmei Romsem SRL București, Valeria Oprea, societate care a avut în arendă acest teren și care este proprietarul sistemului de irigații.

Studiul minune care diminuează redevența băieților deștepți

”Având în vedere că nivelul arendei licitate de către Agrolead Solutions SRL este nesustenabil, cu atât mai mult cu cât această societate nu deține dreptul de proprietate și folosință a sistemului de irigare/desecarede pe teren, este evident că nu va putea să realizeze o producție care să permită plata costurilor cu producția, costurile indirecte din societate și în plus, să achitearenda plus investițiile în teren în cuantum de 10% din prețul contractului”, mai precizează administratorul firmei Romsem SRL București în adresa către directorul general al ADS. Ca atare, firma fantomă din Popești Leordeni căreia i s-a dat de către ADS concesiunea celor 650 ha de la Băneasa Giurgiu nu poate achita contravaloarea arendei de 3.70 kg/ha, fapt pentru care va recurge la diminuarea redevenței prin intermediul unui studiu OJPSA. Astfel, prin această șmecherie patentată de George Sava, statul român va fi păgubit de sume uriașe de bani, iar băieții deștepți profită din plin de această ”facilitate” inventată de ADS.

”Prin acțiunile din ultima perioadă conducerea ADS a produs pierderi uriașe statului român”

”Prin acțiunile din ultima perioadă conducerea ADS a produs pierderi uriașe statului român, luând cu titlul de exemplu însumi situația subscrisei, care, anul trecut, a lucrat terenul în suprafață de 650 ha situat în comuna Băneasa, județul Giurgiu, ca urmare a faptului că fusese însămânțat în perioada contractuală și anterior apariției litigiului, și nici până în prezent nu am primt din partea ADS o factură pentru achitarea în totalitate a sumelor datorate pentru anul 2022, iar pentru anul 2023 nu s-a nicio sumă de bani, facturi pe care le așteptăm în continuare, deși, după cum bine cunoașteți, societatea noastră a înregistrat o pierdere de aproximativ 140.000 de euro ca urmare a neîncasării subvențiilor APIA aferente anului 2022, pierdere pentru care ADS este direct răspunzătoare”, precizează administratorul firmei bucureștene în adresa către ADS. Practic, prin această adresă este descris mecanismul inventat de George Sava prin care statul român este păgubit sistematic cu sume uriașe de bani.

Directorul ADS, George Sava, a luat șpagă ca împrumut

Trebuie precizat că pe 22 martie 2023, DNA ne-a comunicat că Nuță Marius Ionel director al Direcției Control Reprezentanțe Teritoriale și Comunicare din cadrul Agenției Domeniile Statului (A.D.S.), a fost reținut pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, ”În perioada 24 ianuarie – 20 martie 2023, inculpatul Nuță Marius Ionel, funcționar în cadrul Agenției Domeniile Statului (A.D.S.), ar fi pretins, pentru el și pentru alte persoane, de la un om de afaceri (martor în cauză), suma totală de 350.000 euro pentru „a-l ajuta” pe acesta din urmă să încheie cu ADS un contract de arendă pentru o suprafață de 650 ha de teren agricol, situat într-o comună din județul Giurgiu”. În contul aceleiași sume de bani, inculpatul i-ar mai fi promis omului de afaceri că îl va sprijini să concesioneze respectiva suprafață de teren pe o perioadă de 20 de ani, cu posibilitatea prelungirii pe încă 10 ani. În contextul menționat mai sus, martorul i-ar fi remis inculpatului Nuță Marius Ionel suma de 90.000 lei, ce reprezenta o primă tranșă din suma pretinsă inițial.

Ulterior, cu toate „eforturile” depuse de inculpat, licitația privind arendarea terenului respectiv a fost câștigată de o altă persoană. Pe 11 mai 2023, directorul Marius Ionel Nuță a făcut acord de recunoaștere a vinovăției declarând ”expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 (trei) ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 (patru) ani”. De fapt, prin acest acord, Marius Ionel Nuță a confirmat că o parte din șpaga de 350.000 de euro cerută omului de afaceri Marin Anton a ajuns și la George Sava ”sub formă de împrumut”

Controversatul director al Agenției Domeniilor Statului (ADS), George Sava, a patentat o șmecherie prin care statul este păgubit sistematic după


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/in-atentia-dna-smecheria-prin-care-directorul-george-sava-reduce-redeventele-contractelor-de-arenda-de-la-ads/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 25 mai 2023 12:32

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.