În discursul său de la Parada Victoriei, Putin a declarat că NATO a refuzat să asculte Rusia, iar o ciocnire cu neonaziștii ucraineni a fost inevitabilă

În discursul său de la Parada Victoriei din Moscova, președintele rus, Vladimir Putin, a declarat că Statele Unite și NATO au refuzat să asculte Rusia, iar „o ciocnire cu neonaziștii și banderoviștii (adepții lui Stepan Bandera, colaboraționist și călău fascist din timpul celui de-al Doilea Război Mondial – n.r.) a fost inevitabilă”, transmite agenția TASS.

Putin a menționat că Rusia a propus NATO încheierea unor acorduri.

„Țările NATO nu au vrut să ne audă”, a spus Putin. NATO avea planuri complet diferite, erau în curs pregătirile pentru o operațiune punitivă, un atac asupra Crimeii și Donbassului. Au fost create amenințări inacceptabile de-a lungul granițelor ruse.” Potrivit lui Putin, totul indica faptul că „o ciocnire cu neonaziștii și banderoviștii”, pe care au mizat SUA și NATO, era inevitabilă. „Rusia a respins în mod preventiv agresiunea, a fost o decizie forțată, oportună și absolut corectă”, a concluzionat el.

În momentul de față, se desfășoară o luptă pentru viitorul Patriei, precum și pentru ca nimeni să nu uite lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial, astfel încât să nu aibă loc în lume pentru călăi și naziști, a subliniat președintele rus.

Nu avem dreptul să repetăm ​​greșeala

Președintele rus Vladimir Putin a spus, de asemenea, că milițiile populare ale republicilor din Donbass și militarii ruși luptă pe propriul pământ. 

„Astăzi, milițiile din Donbass, împreună cu ostașii Armatei Ruse, luptă pe propriul lor pământ. Acolo unde oștenii lui Sviatoslav și Vladimir Monomah, soldații lui Rumianțev și Potemkin, Suvorov și Brusilov au luptat cu inamicul. Acolo unde eroii Marelui Război pentru Apărarea Patriei – Nikolai Vatutin, Sidor Kovpak, Liudmila Pavlicenko, au luptat până la moarte”, a spus Putin. 

Într-un mesaj adresat cetățenilor țării din 24 februarie a.c., Putin a amintit paginile istoriei legate de Marele Război pentru Apărarea Patriei (1941-1945 – n.r.), menționând că atunci, în anii 1940-1941, URSS a încercat să prevină sau măcar să întârzie izbucnirea războiului, „s-a străduit literalmente până la ultimul moment să nu provoace un potențial agresor, nu a întreprins sau a întârziat acțiunile cele mai necesare, evidente în pregătirea respingerii atacului iminent”, iar acest lucru a condus la faptul că acțiunile întreprinse în cele din urmă au întâtzit deja în mod dezastruoas”. După cum a menționat președintele Federației Ruse, „inamicul a fost oprit și apoi zdrobit, dar la un preț colosal”, greșeala asociată cu încercarea de a îmblânzi agresorul a costat-o scump pe poporul țării. Liderul rus a subliniat că „nu vom face o asemenea greșeală pentru a doua oară, nu avem niciun drept pentru aceasta”.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.