În vârstă de 37 de ani, Stan Wawrinka, triplu campion de Mare Şlem, s-a calificat în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Roma

Tenismanul elveţian Stan Wawrinka, triplu campion de Mare Şlem, s-a calificat în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, învingându-l în trei seturi, 7-6 (10/8), 3-6, 6-4, pe sârbul Laslo Djere, într-o partidă disputată miercuri, conform Agerpres.

<!–-> <!–-> Wawrinka s-a impus după o două ore şi 49 de minute de joc, iar în turul următor va avea o misiune extrem de dificilă, urmând să-l înfrunte pe liderul clasamentului mondial, sârbul Novak Djokovic, care a debutat marţi cu o victorie facilă în faţa rusului Aslan Karaţev (6-3, 6-2).

Jucătorul din Ţara Cantoanelor, în vârstă de 37 de ani, a obţinut luni prima sa victorie după mai mult de un an, în meciul de debut la actuala ediţie a turneului de la Roma, în faţa americanului Reilly Opelka, locul 17 mondial (3-6, 7-5, 6-2). Wawrinka, fost număr 3 mondial, ocupă în prezent locul 361 în clasamentul ATP, după ce a suferit două intervenţii chirurgicale la un picior, în cursul anului 2021, care l-au ţinut departe de circuitul profesionist o lungă perioadă de timp.

Tot miercuri, italianul Jannik Sinner, favoritul numărul 10 al competiţiei de la Foro Italico, a trecut cu 6-2, 3-6, 6-3 de compatriotul său Fabio Fognini, obţinând cu această ocazie a 23-a sa victorie de la debutul sezonului. El îl va înfrunta pentru un loc în sferturi pe sârbul Filip Krajinovic, care a reuşit să-l elimine anterior în două seturi (6-2, 6-4) pe rusul Andrei Rublev, cap de serie numărul 6.

Rezultate – turul 2:
Rafael Nadal (Spania/N.3) – John Isner (SUA) 6-3, 6-1
Alexander Zverev (Germania/N.2) – Sebastian Baez (Argentina) 7-6 (8/6), 6-3
Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.4) – Grigor Dimitrov (Bulgaria) 6-3, 5-7, 7-6 (7/4)
Jenson Brooksby (SUA) – David Goffin (Belgia) 6-0, 7-6 (7/1)
Jannik Sinner (Italia/N.10) – Fabio Fognini (Italia) 6-2, 3-6, 6-3
Karen Hacianov (Rusia) – Pablo Carreno Busta (Spania/N.15) 6-4, 2-6, 6-1
Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.4) – Grigor Dimitrov (Bulgaria) 6-3, 5-7, 7-6 (7/4)
Marin Cilic (Croaţia) – Cameron Norrie (Marea Britanie/N.9) 5-7, 6-2, 6-1
Alex De Minaur (Australia) – Tommy Paul (SUA) 7-5, 6-4
Stan Wawrinka (Elveţia) – Laslo Djere (Serbia) 7-6 (10/8), 3-6, 6-4
Marcos Giron (SUA) – Diego Schwartzman (Argentina/N.12) 6-1, 7-6 (7/4)

Știre preluata de la STIRIPESURSE.RO

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.