INFORMARE DE VREME REA ÎN TOATĂ ȚARA. CE VA FI LA GIURGIU?

INFORMARE DE VREME REA ÎN TOATĂ ȚARA. CE VA FI LA GIURGIU?

ANM anunță că în perioada 15 martie, ora 16:00 – 16 martie, ora 20:00, va fi valabilă o informare de vreme rea în aproape toată ţara. Astfel, precipitaţiile se vor extinde treptat dinspre vest şi vor cuprinde cea mai mare parte a ţării. Vor fi ploi, iar în noaptea de miercuri spre joi (15/16 martie) şi în prima parte a zilei de joi în dealurile vestice, dar şi în zonele mai joase din Maramureş, Transilvania şi nord-vestul Moldovei se vor semnala şi lapoviţe şi ninsori.

La munte, din seara zilei de miercuri, vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent în Carpaţii Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali. Pe alocuri, cantităţile de apă vor depăşi 10 – 15 l/mp.

Vântul va avea intensificări temporare în regiunile vestice, iar din dimineaţa zilei de joi şi în cele estice, sud-estice, precum şi pe crestele montane, cu viteze în general de 45 – 55 km/h.

Vremea se strică și la Giurgiu; astfel, dacă miercuri sunt prognozate maxime în jur de 14 grade și vreme închisă, joi vom avea vreme rece, cu temperaturi ce nu vor depăși 7 grade Celsius și va ploua toată ziua.

Vineri, temperaturile încep să crescă (11 grade) și cerul devine variabil, iar tendința de încălzire treptată se va menține și în următoarele zile, astfel că marți sunt prognozate temperaturi maxime de 19-20 de grade.

ANM anunță că în perioada 15 martie, ora 16:00 – 16 martie, ora 20:00, va fi valabilă o informare de vreme rea în aproape toată ţara. Astfel, precipitaţiile se vor extinde treptat dinspre vest şi vor cuprinde cea mai mare parte a ţării. Vor fi ploi, iar în noaptea de miercuri spre joi (15/16 martie) …


Autorul articolului C.E.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-news.ro/news/index.php/2023/03/15/informare-de-vreme-rea-in-tot-tara-ce-va-fi-la-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://giurgiu-news.ro/news/index.php/feed/
Titlu original Giurgiu News
Data originala articol 15 martie 2023 13:01

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.