Jeffrey Sachs: Europa trebuie să-și schimbe poziția în privința Rusiei

Europa s-ar putea alege, în interiorul granițelor sale, cu un ”nou Afganistan” în persoana Ucrainei, dacă nu își va schimba actuala poziție în privința Rusiei și nu va reveni la masa negocierilor, a declarat economistul american Jeffrey Sachs (în imagine), menționând că țările Uniunii Europene pot avea de suferit din cauza propriilor acțiuni, relatează Izvestia.

”Europa a fost campioană a diplomației. Acum însă ea adoptă doar linia americană: trebuie să-l învingem pe (președintele Rusiei, Vladimir) Putin! Noi nu negociem! Și așa mai departe. O asemenea abordare este foarte periculosă pentru Uniunea Europeană”, a declarat Sachs pentru postul de televiziune RTV, din Portugalia.

Economistul este de părere că o asemenea politică în privința Rusiei constituie principala greșeală. În opinia lui, conflictul ucrainean putea fi rezolvat dacă Statele Unite ar fi purtat negocieri, iar Bruxelles-ul ar fi acționat nu după agenda americană, ci după propria lui minte. Actualele acțiuni ale autorităților UE vor duce, după toate probabilitățile, la distrugerea Ucrainei, consideră Sachs.

”Înainte ca acest conflict să înceapă, am spus că, dacă SUA vor continua în același spirit, Ucraina se va transforma în următorul Afganistan. Pentru că noi am iubit atât de mult Afganistanul, încât l-am distrus. Este stilul american”, a concluzinat specialistul.

Anterior, la 2 noiembrie, ministrul ungar al Justiției, Judit Varga, a declarat că acțiunile Uniunii Europene au provocat transformarea conflictului din Ucraina într-o problmă de amploare globală. În opinia ministrului, numai Rusia și SUA sunt capabile să găsească o soluție pe termen lung la o problemă globală. Varga a subliniat, de asemenea, că, dacă fostul președinte al SUA, Donald Trump, și fostul cancelar al Germaniei, Angela Merkel, ar fi rămas la putere, situația din Ucraina ar fi rămas o chestiune locală.

La 29 octombrie, fostul locotenent al armatei americane, Daniel Davis, a cerut autorităților să explice de ce NATO, în frunte cu SUA, continuă să-și consolideze prezența în Europa de Est și să desfășoare trupe lângă Ucraina. În opinia lui Davis, conflictul dintre Ucraina și Rusia nu amenință în nici un fel securitatea națională a Statelor Unite.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.