Kremlinul s-a îndoit de posibilitatea de a-i schimba pe Medvedciuk cu militarii de la ”Azovstal”

Kremlinul a pus sub semnul întrebării posibilitatea schimbului deputatului popular al Parlamentului ucrainean, Viktor Medvedciuk (în imagine) cu militarii ucraineni care s-au predat la combinatul  ”Azovstal” din Mariupol, relatează Interfax.

„Am spus deja că Medvedciuk este cetățean al Ucrainei și nu este militar. În cazul persoanelor care s-au predat la ”Azovstal”, este  vorba despre militari și membri ai formațiunilor naționaliste, de aceea sunt cu totul diferite categorii de oameni, iar aici cu greu se poate vorbi despre vreun schimb”, a declarat, luni, reporterilor Dmitri Peskov, secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, răspunzând la întrebarea dacă este posibil un schimb al lui Medvedciu cu cei de la ”Azovstal” care au depus armele și s-au predat.

El a sfătuit  să adreseze întrebarea, legată de schimbul de cadre militare de la ”Azovstal” cu prizonierii militari ruși, Ministerului Apărării. „Nu pot să răspund la această întrebare de care se ocupă militarii noștri. În general, procesul de schimb se desfășoară constant într-o formă sau alta, este important pentru noi și este clar din ce motive. Dar de aceasta se ocupă în mod concret militarii și tocmai ei sunt cei care, dacă este necesar, vor vorbi despre acaesta”, a spus Peskov.

Anterior, ministrul adjunct de Externe, Andrei Rudenko, răspunzând la o întrebare dacă ministerul admite posibilitatea schimbului de prizonieri de la ”Azovstal”, a declarat: „Admit orice posibilitate care nu contrazice bunul simț”.

Șeful Republicii Donețk, Denis Pușilin, a declarat pentru Interfax că toți prizonierii ucraineni care s-au predat la ”Azovstal” sunt reținuți pe teritoriul republicii și se preconizeazăcă că un tribunal internațional pentru judecarea lor va fi organizat tot pe teritoriul republicii.

Despre reținerea de către SBU (Serviciul de Securitate al Ucrainei) a lui Medvedciuk, liderul fracțiunii ”Platforma Opoziției – Pentru Viață” din Parlamentul ucrainean, s-a făcut cunoscut la 12 aprilie.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.