La Evaluarea Națională, în 3 școli din țară, subiectele la română, au fost făcute publice înainte de termen! Una dintre școli este la noi, în județul Giurgiu

Astăzi, așa cum se știe deja, a început Evaluarea Națională pentru elevii din clasa a VIII-a. Organele de cercetare penală au fost sesizate de Ministerul Educației în cazul a trei centre de examen din care subiectele de la proba scrisă de Limba și literatura română au fost făcute publice înainte de termen, a anunțat într-o conferință de presă ministrul Sorin Cîmpeanu.
„Ministerul Educației a sesizat deja organele de cercetare penală cu privire la toate cele trei situații în care subiectele au fost făcute publice înainte de termenele reglementate prin lege”, a spus Cîmpeanu. „Faptul că din 3 școli au fost făcute publice subiectele, denotă o slabă pregătire a directorilor de școli”, a mai spus ministrul, care a adăugat că „pentru divulgarea subiectelor, sancțiunea este cu siguranță cea mai gravă”, în comparație cu o altă neregulă – la Satu Mare, unde 10 elevi au primit subiectele de la simulare.
Acolo se va relua examenul mâine (23 iunie –n.red.), cu varianta de rezervă, a mai anunțat oficialul.
Din nefericire pentru noi, una dintre cele 3 școli în care au fost făcute publice subiectele, este școala din localitatea Grădinari, din județul Giurgiu.
Interesându-ne la Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu, am aflat că deja s-a început o anchetă pentru a se găsi vinovații în acest caz.
(Jurnal)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: La Evaluarea Națională, în 3 școli din țară, subiectele la română, au fost făcute publice înainte de termen! Una dintre școli este la noi, în județul Giurgiu

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.