Fără categorie

La volan, fără permis și sub influența alcoolului

O femeie din localitatea Corbii Mari, judeţul Dâmboviţa, este cercetată penal după ce a fost depistată de poliţiştii giurgiuveni, pe raza localităţii Bolintin-Vale, la volanul unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice şi cu permisul de conducere suspendat.

„Pe raza oraşului Bolintin-Vale, judeţul Giurgiu, poliţiştii rutieri au depistat în trafic, la volanul unui autoturism, o femeie în vârstă de 30 de ani, din comuna Corbii Mari, judeţul Dâmboviţa, în timp ce conducea un autoturism, având permisul de conducere suspendat. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul Drager, care a indicat valoarea de 0,49 miligrame la litru alcool pur în aerul expirat, fiind condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată într-un comunicat de presă emis vineri de IPJ Giurgiu.

În cauză, a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având permisul de conducere suspendat şi conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Potrivit IPJ Giurgiu, poliţiştii rutieri au aplicat în ultimele 24 de ore un număr de 125 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 36.260 de lei, şoferilor care au avut abateri privind circulaţia pe drumurile publice şi au reţinut 12 permise de conducere, trei certificate de înmatriculare şi două seturi de plăcuţe de înregistrare.

www.agerpres.ro

The post La volan, fără permis și sub influența alcoolului appeared first on Stiri Giurgiu | Cotidian local de informatie si atitudine.



Sursa: stirigiurgiu.ro
Articol sursa: La volan, fără permis și sub influența alcoolului

Comentarii

comentarii