Lavrov: Rusia nu a invadat Ucraina, ci a anunțat operațiunea militară specială, neavând altă opțiune

Rusia nu a atacat Ucraina, ci a anunțat operațiunea militară specială când nu îi mai rămăsese altă opțiune, a declarat ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, într-un interviu acordat postului de televiziune BBC.

”Nu am invadat Ucraina. Am anunțat operațiunea militară specială când nu ne-a mai rămas nici o modalitate de a explica Occidentului că duce o activitate criminală atrăgând Ucraina în NATO, ocrotind, hrănind și răsfâțând în fel și chip un regim nazist, al cărui președinte Volodimir Zelenski a declarat încă din septembrie 2021 (Nu le-ați spus acest lucru și telespectatorilor dumneavoastră?) că, dacă cineva simte, în Ucraina, că este rus, să se ducă în Rusia. (…) Când corespondentul CNN i-a spus că regimenul ”Azov” a fost înscris în unele țări occidentale, în SUA, în Japonia, pe lista organizațiilor extremiste, teroriste, Zelenski a ridicat din umeri și a declarat că ei au multe astfel de batalioane și regimente, care sunt așa cum sunt”, a spus Lavrov.

Ministrul a subliniat că Rusia ”nu a avut altă ieșire” și că Moscova ”a explicat de nenumărate ori, de mii de ori a explicat”. ”Acum, cu armele voastre occidentale regimul ucrainean atacă civili, orașe la fel cum a făcut și în 2014, când la putere au venit puciștii, când a fost bombardat din avion centrul Luganskului, când au incendiat 50 de oameni la Odessa. Acum, își mai amintește cineva toate acestea?”, a adăugat el.

”Noi nu am atacat pe nimeni. Rușii din Ucraina au fost atacați”, a conchis Lavrov.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.