Lecții de viață, sfaturi prețioase, emoție și lacrimi, într-o lecție antidrog
De la evenimentele antidrog unde vorbește Cătălin Țone, nu ar trebuie să lipsească nimeni, nici părinții, nici copiii.
Azi, pe seară, le-a vorbit părinților de adolescenți, la Giurgiu, în sala mare a teatrului și recunosc că, dacă nu mă duceam, aveam să rămân cu lacune serioase. Cătălin, pe lângă expert antidrog este psiholog și mai presus de toate este părinte, tată de fată de 15 ani.
Ce-am aflat azi este că, ceea ce li s-a întâmplat unor părinți ai căror copii sunt pierduți în lumea drogurilor, ni se poate întâmpla și nouă. Oricând. Trebuie doar să fim atenți, discreți, mereu cu un pas înaintea copiilor noștri și mereu lângă ei, lângă nevoile lor, să îi ascultăm chiar și când spun o prostie, să le lăsăm spațiu și să știm să îi ”citim”, să îi mirosim, să îi intuim.
Pericolul de a o lua pe calea întunericului este la tot pasul, în anturajul prost ales, în viciile pe care le copiază de la noi, în proastele obiceiuri moștenite și în traume.
„Nu vă mai duceți copiii să-și vadă bunica moartă în coșciug!”, e o semi traumă care lasă urme adânci în mintea unui copil
„Dacă vreți să divorțați, evitați perioda când copilul este adolescent!„
”Nu-i mai spune copilului să nu fumeze, când tu, lângă el fumezi și bei tot timpul!„
Toate acestea nu aduc nimic bun în viața unui copil, naște nesiguranță, neîncredere, incertitudini și slăbiciuni care îl fac vulnerabil.
Și îl cred pe cuvânt pe Cătălin Țone, care acum scrie o a doua carte despre cum să ne ferim copiii de droguri, o carte care are la bază realități crude ce au măcinat suflete și vieți.
Au fost două ore de lecții de viață în care s-a râs și s-a plâns, două ore prețioase de adevăruri spuse pe șleau și pe care nu ți le spune nimeni altcineva.
S-a gândit Cătălin Țone să-l invite pe campionul David Popovici, la Giurgiu, să le vorbească copiilor despre drumul lui, despre sportul curat, despre o viață departe de tentațiile nocive, dar se mai gândește.
Cum încă nu avem bazin de înot la Giurgiu, e cam greu ca David Popovici să-i determine pe copiii din Giurgiu să-i urmeze exemplul.
Evenimentul de azi a fost organizat de Rotary Danubius și Asociația Sf. Gheorghe.
Nicoleta Pană
Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/lectii-de-viata-sfaturi-pretioase-emotie-si-lacrimi-intr-o-lectie-antidrog/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 9 noiembrie 2024 00:26