Legea ce prevede ca șoferii prinși la volan după ce au consumat droguri să fie lăsați fără permis dacă refuză drugtestul, va fi modificată. Ce șoferi vor fi testați…
La doar o săptămână după ce Guvernul a decis ca șoferii prinși la volan după ce au consumat droguri să fie lăsați fără permis dacă refuză drugtestul (publicată deja în Monitorul Oficial), aproape 200.000 de oameni au semnat o petiție în care cer anularea legii.
Așa se face că premierul Marcel Ciolacu a cerut luni un act normativ prin care șoferii cărora le-a fost reținut permisul, după testare, să îl primească înapoi dacă nu primesc rezultatele în 72 de ore, după cum a declarat la Digi24 secretarul de stat în MAI, Bogdan Despescu.
Dacă rezultatul însă vine după 72 de ore și este pozitiv, se face dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor interzise.
România urmează să achiziționeze aparatura performantă care să vină cu rezultate rapide și precise. Așa că începând de joi, 10 iulie, rămâne în vigoare vechea lege.
Cea mai mare problemă a ordonanței controversate a fost că ea a intrat în vigoare, deși Institutele de medicină legală nu fac față nici acum valului de testări. Asta a dus la un război între polițiști și medici. Poliția își dorea să facă propriile teste, însă medicina legală nu a fost de acord.
EXEMPLU de caz:
Un conducător auto e oprit în stradă, fiind supus testului drugest. Dacă a ieșit pozitiv este condus la o unitate medicală autorizată, cea din lista actelor normative. Dacă refuză în stradă, este condus tot de echipajul de poliție la aceleași unități medicale unde se procedează la recoltarea probelor biologice. În acel moment, conducătorul auto trebuie să aibă, în termen de 72 de ore, un răspuns de la autoritățile statului român. Și dacă șoferul a ieșit la aparat pozitiv și dacă refuză testarea, i se retrage permisul ca măsură administrativă temporară, fără însă a se face dosar penal. În consecință timp de 72 de ore sau mai puțin, șoferul rămâne fără permis!
Dacă rezultatul nu vine în 72 de ore, premierul a cerut act normativ ca după 72 de ore să i se restituie permisul, dar procedura merge mai departe. Dacă rezultatul vine după 72 de ore și e pozitiv, se face dosar penal conducătorului auto, pentru conducere sub influența substanțelor interzise.
Premierul Marcel Ciolacu a precizat că trebuie găsite soluţii ca să nu abandonăm lupta împotriva drogurilor, dar nici să facem o nedreptate unor oameni nevinovaţi şi a adăugat că în mod categoric, răspunsul la testul făcut de Poliţie trebuie să fie între 48 de ore şi 72 de ore, de la IML.
Poliția Română a făcut sâmbătă noi precizări privind controversata ordonanță antidrog. Potrivit comunicatului emis de IGPR, nu şoferii sunt testaţi, riscând astfel retragerea permisului, ci doar cei care au istoric de consum de susbstanţe interzise sau alcool, dacă au un ”comportament nefiresc” sau dacă se găsesc în vehicul sticle sau substanţe suspecte.
Textul Legii, supus dezbaterii publice
Anterior definitivării textului şi adoptării actului normativ pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul creşterii siguranţei rutiere, acesta a fost postat în transparenţă decizională şi, ulterior, supus dezbaterii publice, tocmai pentru a se cunoaşte clar intenţia de reglementare în domeniul circulaţiei pe drumurile publice.
Ce șoferi vor fi testați…
Poliția Română spune că nu toți șoferii din trafic vor fi testați „aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public, ci doar cei care se regăsesc într-una dintre situaţiile următoare”:
a) dacă șoferul a fost sancționat, în mod repetat, în ultimii 3 ani, pentru săvârşirea contravenţiei de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice;
b) a fost condamnat definitiv pentru infracţiuni privind conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a unor substanţe psihoactive, a consumat alcool sau alte substanţe psihoactive ulterior producerii unui accident de circulaţie, a refuzat sau s-a sustras de la prelevarea de probe biologice, a săvârşit infracţiuni privind traficul şi consumul ilicit de droguri;
c) în vehicul recipiente ce pot conţine băuturi alcoolice şi care prezintă urme de consum sau substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive;
d) un comportament nefiresc, care poate fi generat de consumul de băuturi alcoolice sau substanţe psihoactive”, mai arată IGPR. Potrivit IGPR, ”retragerea permisului de conducere în cazul acestui refuz încetează, iar şoferul primeşte permisul înapoi, dacă rezultatul analizei probelor biologice atestă lipsa în organism a alcoolului sau a substanţelor psihoactive”.
În ședința de joi 10 iulie, vom avea ca act normativ acest mecanism.
Sursa: Digi 24
Articolul Legea ce prevede ca șoferii prinși la volan după ce au consumat droguri să fie lăsați fără permis dacă refuză drugtestul, va fi modificată. Ce șoferi vor fi testați… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
La doar o săptămână după ce Guvernul a decis ca șoferii prinși la volan după ce au consumat droguri să fie lăsați fără permis dacă refuză drugtestul (publicată deja în Monitorul Oficial), aproape 200.000 de oameni au semnat o petiție în care cer anularea legii. Așa se face că premierul Marcel Ciolacu a cerut luni […]
Articolul Legea ce prevede ca șoferii prinși la volan după ce au consumat droguri să fie lăsați fără permis dacă refuză drugtestul, va fi modificată. Ce șoferi vor fi testați… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jipa Carmen
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/legea-ce-prevede-ca-soferii-prinsi-la-volan-dupa-ce-au-consumat-droguri-sa-fie-lasati-fara-permis-daca-refuza-drugtestul-va-fi-modificata-ce-soferi-vor-fi-testati/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 10 iulie 2024 13:11