Loviţi pe trecerea de pietoni de un bătrân ce conducea băut

Este “aventura” prin care au trecut joi doi giurgiuveni, de 48 şi, respectiv, 50 de ani, incidentul petrecându-se pe Bulevardul CFR, din municipiu:

Două persoane din municipiul Giurgiu au fost rănite ușor în urma unui accident rutier produs pe fondul neacordării priorității de trecere pietonilor.

Joi, 04.01.2018., în jurul orei 18.10, un bărbat de 68 ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe Bulevardul C.F.R., din municipiul Giurgiu, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii prin loc special  semnalizat corespunzător.

În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a două persoane, respectiv un bărbat de 48 de ani și o femeie de 50 de ani, ambii din municipiul Giurgiu, care erau angajați regulamentar în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni, fiind transportați la Spitalul Județean Giurgiu unde le-au fost acordate îngrijiri medicale.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, stabilindu-se că se afla sub influența băuturilor alcoolice, acesta indicând o valoare de 0.64 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză un dosar penal, în care continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.”

The post Loviţi pe trecerea de pietoni de un bătrân ce conducea băut appeared first on Stiri Giurgiu | Cotidian local de informatie si atitudine.



Sursa: stirigiurgiu.ro
Articol sursa: Loviţi pe trecerea de pietoni de un bătrân ce conducea băut

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.