MAE rus a atras atenția Europei asupra încălcării Acordului cu Rusia

Suspendarea unilaterală a Acordului privind simplificarea regimului de vize între Rusia și Uniunea Europeană este o încălcare directă a acestuia, a declarat reprezentanta oficială a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, potrivit unui comunicat postat pe site-ul MAE rus.

”Dorim să reamintim că Acordul Rusia-UE din 2006 privind simplificarea eliberării de vize nu este un fel de ”cadou” oferit de UE rușilor sau o concesie unilaterlă, cum încearcă să prezinte lucrurile unii din Uniunea Europeană, ci reprezintă un mecanism reciproc avantajos, elaborat în comun și menit să asigure contactele transfrontaliere între cetățenii Rusiei și cei ai UE. Încă o dată, Uniunea Europeană demonstrează adevăratele obiective ale politicii sale. Este vorba despre o încălcare grosolană a principiilor libertății de deplasare, consfințite în Pactul internațional cu privire la drepturile civile. Acum a devenit evident pentru toți că declarațiile ultimilor ani potrivit cărora politica de sancțiuni a UE nu este îndreptată împotriva cetățenilor obișnuiți ai Rusiei nu are nimic în comun cu realitatea”, a declarat Zaharova.

Anterior, Uniunea Europeană a decis să rupă Acordul privind simplificarea regimului de vize cu Rusia, scrie RT. Acum, rușii vor aștepta mai mult pentru obținerea unei vize Schengen.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.