Marcel Boloș anunță renegocierea PNRR pentru România, în 2022 – Cu cât vor crește veniturile pentru pensii

„Scopul delegației pe care o avem este de a clarifica aceste demersuri pe care în această perioadă le facem pentru ceea ce înseamnă milestone-urile aferente trimestrului II 2022. Este un trimestru mai complicat din punct de vedere al acestor milestone-uri pe care le avem de îndeplinit, întrucât din 69 de apeluri de proiecte câte avem la nivelul anului 2022, cu termen în trimestrul II sunt 58. Asta înseamnă că fiind milestone, Comisia Europeană îl preia în verificare. Prin urmare, ghidurile solicitantului, potrivit PNRR-ului, trebuie să treacă prin filtrul de verificare, filtrul de avizare al nostru și al Comisiei Europene. Ba mai mult, o parte din aceste apeluri de proiecte au nevoie și de schemă de ajutor de stat și atunci în aceste condiții, pentru ca să nu ne blocăm în activitatea aceasta care privește lansarea de apeluri de proiecte, preferăm să avem o discuție cu dumnealor, să știe că în următoarea perioadă, probabil că va fi în mai și iunie, vom trimite aceste ghiduri ale solicitantului la Comisia Europeană, că va avea loc din partea dumnealor o avizare și cumva să ne corelăm, pentru că este vorba despre 13,8 miliarde euro pe care noi îi lansăm sub formă de apeluri de proiecte. Este cea mai mare, dacă vreți, tranșă de apeluri de proiecte pe care am avut-o de 14 ani de când gestionăm fondurile europene”, a explicat Marcel Boloș, după ședința de Guvern.

Ministrul Proiectelor Europene a anunțat că la această vizită și discuții cu oficialii Comisiei Europene nu se va discuta renegocierea PNRR.

Întrebat despre unele modificări la PNRR pe care le-ar putea cere, Marcel Boloș nu a negat, și a amintit de pierderea celor două miliarde de euro la granturi.

[embedded content]

„O primă realitate este că granturile, ca urmare a creșterii PIB-ului României, chiar dacă am vrut, dacă nu am vrut, ca urmare a acestei creșteri, bugetul pe granturi se va diminua cu două miliarde de euro. Pe de altă parte, avem o creștere fără precedent la prețurile materialelor, care crește costul implementării proiectelor și probabil cantitativ anumite milestone-uri, neputând fi realizate vor trebui renegociate. Deci sunt niște realități de care Comisia Europeană nu prea are cum să nu țină cont atât la nivelul mecanismului de redresare și reziliență, cât și la nivelul politicii de coeziune”, a spus ministrul Marcel Boloș.

O posibilă renegociere a PNRR se va face în toamna acestui an, a mai anunțat ministrul Proiectelor Europene.

„Probabil că undeva din toamnă se va pune problema acestei negocieri, pentru că procesul este unul de durată. După aceea, la această renegociere nu se poate merge doar cu o măsură, gen vreau ca în PNRR să fie introduse, dau un exemplu, irigațiile pentru agricultură. Nu.

Va trebui să avem acest pachet de măsuri integrat, cu care se va merge la această negociere și, mai mult, să avem motivele pentru care noi solicităm renegocierea bine consolidate.

Astăzi, dacă este să ne uităm la ceea ce se întâmplă în economie, discutăm numai de aceste creșteri ale prețurilor la materiale de construcții ne îndreptățește să cerem o revizuire a milestone-urilor pe care le avem pe proiectele de infrastructură de transport, spre exemplu.

Dar exemplele pot continua cu astfel de reprioritizări și regândiri de măsuri.

Alt exemplu este cel privitor la pensionari, că tot că este un subiect intens discutat în spațiul public. Eu am prezentat Comisiei faptul că, totuși, avem o rată a inflației care este pe un trend crescător și nu este vina României, pe de o parte. Şi, pe de altă parte, avem un număr estimat de cetățeni care se găsesc în risc de deprivare materială, undeva în jur de 3,2 milioane locuitori. Deci, ritmicitatea creșterii veniturilor acestor beneficiari nu cred că suntem în situația în care să putem asigura un ritm de creștere a veniturilor și să ne încadrăm, în același timp, și în cei 9,4% din PIB, pe care i-am prezentat în PNRR”, a explicat Marcel Boloș.

Știre preluata de la Realitatea.net

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.