Marcel Boloș, despre ajutoarele pentru compensarea preţurilor la energie – CINE și CUM primește cardurile de energie în 2023

Ajutoarele pentru compensarea preţurilor la energie – CINE și CUM le primește în 2023

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunțat că a fost aprobat modelul „cardului de energie”. Voucherul tipărit va fi distribuit de Poșta Română și va oferi un ajutor pentru plata facturilor la energie. Valoarea totală este de 1.400 lei pe an. Banii vor fi acordați în două tranșe românilor cu venituri mici.

Românii care vor primi cardul vor putea efectua cu acesta plăţi prin serviciul de mandat poştal asigurate de CN Poşta Română SA pentru decontarea datoriilor curente şi/sau restante pe care acesta le are către furnizorii de energie, precizează MIPE.

Suma de 1.400 de lei de pe card va putea fi folosită pentru cheltuieli cu energie, indiferent de tipul acesteia – energie electrică, termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire. Cardul, deci banii pot fi folosiți până la sfârșitul anului 2023

”CN Poşta Română va asigura distribuirea şi încărcarea cardurilor, dar şi efectuarea plăţilor prin mandat poştal pentru compensarea preţurilor la energie.

Beneficiarii trebuie să ştie că asociaţiile de proprietari/locatari primesc sumele transmise prin mandat poştal de la Compania Naţională „Poşta Română” S.A, operează încasarea acestora în numele beneficiarilor de sprijin, operează în evidenţele contabile plata datoriei beneficiarului faţă de energia termică şi virează sumele la furnizorii de energie termică la termenele prevăzute în contractele de furnizare sau anticipat, înainte de aceste termene”, reamintește MIPE.

Ajutoarele pentru compensarea preţurilor la energie – CUM SUNT ACORDATE în 2023

Românii vulnerabili vor primi sprijin pentru compensarea preţurilor la energie în valoare nominală de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 şi va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe, astfel: 700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023; 700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.

Sprijinul se acordă per loc de consum, astfel că, în gospodăriile cu mai mulţi locuitori, venitul pe membru de familie trebuie să fie sub 2.000 lei, potrivit MIPE.

Cine beneficiază de această măsură:

– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei
– pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei
– familiile beneficiare de alocaţie de susţinere a familiei; familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat.

CUM ARATĂ CARDUL DE ENERGIE pentru 2023

Știre preluata de la Realitatea.net

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.