Mass-media: Feroviarii greci refuză să transporte tehnica militară a NATO pentru Ucraina

Lucrătorii companiei feroviare elene TrainOSE refuză să deservească, în portul Alexandroupolis, trenurile cu tehnică blindată aparținând Statelor Unite și Alianței Nord-Atlantice, relatează RIA Novosti, citând portalul de informații al Partidului Comunist din Grecia. 

În port așteaptă să fie descărcată nava Liberty King. Dar, potrivit datelor portalului, feroviarii refuză să deservească trenurile care transportă tancuri ale NATO și, de asemenea, să asigure asistență tehnică transportului. 

Se precizează că electricianul trimis la Alexandroupolis la 2 aprilie, și-a refuzat șeful, evocând faptul că lucrătorii de la căile ferate nu pot fi folosiți pentru transportul de arme în regiuni din apropierea Ucraina, făcându-le, astfel, complici. 

Portalul anunță că în apărarea angajaților s-au ridicat cele aproximativ 15 sindicate locale, care au adoptat o rezoluție prin care au cerut să se pună capăt folosirii căilor ferate elene pentru transportul de tehnică de luptă și să nu se mai exercite presiuni asupra muncitorilor care se pronunță împotriva transportului de tehnică militară. 

”În special, noi cerem ca materialul rulant feroviar al țării noastre să nu fie folosit pentru deplasarea arsenalului SUA și al NATO în țări vecine. Condamnăm amenințările angajatorilor la adresa angajaților TrainOSE, care au refuzat să participe la întreținerea tehnică a mașinilor care, în aceste zile, transportă tancuri NATO din portul Alexandroupolis. Este o jignire, când un angajator spune că ”vouă vă este indiferent ce cară trenurile, este munca voastră și trebuie să vă duceți”, se spune în rezoluția citată de site. 

A fost postată, de asemenea, o înregistrare video, unde membrii Partidului Comunist din Grecia și tineretul comunist al Greciei aruncă vopsea roșie pe un tren cu tehnică blindată.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.