Mesajul președintelui Federației Ruse din 21 septembrie 2022. Text integral

Stimați prieteni!

Tema discursului meu este situația din Donbass și cursul operațiunii militare speciale pentru eliberarea acestei regiuni de regimul neonazist care a pus mâna pe putere în Ucraina în 2014, în urma unei lovituri de stat armate.

Astăzi mă adresez vouă, tuturor cetățenii țării noastre, oamenilor de diferite generații, vârste și naționalități, poporului marii noastre Patrii, tuturor celor uniți de marea Rusie istorică, soldaților și ofițerilor, voluntarilor care acum luptă pe linia frontului, sunt în posturi de luptă, fraților și surorilor noștri – locuitori ai Republicilor Populare Donețk și Lugansk, ai regiunilor Herson și Zaporojie și ai altor zone eliberate de regimul neo-nazist.

Va fi vorba despre pașii necesari, urgenți pentru a proteja suveranitatea, securitatea și integritatea teritorială a Rusiei, despre susținerea dorinței și voinței compatrioților noștri de a-și determina propriul viitor și despre politica agresivă a unei părți din elitele occidentale, care se străduiesc cu toată puterea lor să-și mențină dominația, iar pentru aceasta încearcă să blocheze, să suprime orice centre suverane și independente de dezvoltare pentru a continua să-și impună cu brutalitate voința altor țări și popoare, să-și afirme pseudo-valorile.

Scopul acestui Occident este de a slăbi, de a dezbina și, în cele din urmă, de a ne distruge țara. Ei spun deja direct că în 1991 au reușit să scindeze Uniunea Sovietică, iar acum a sosit momentul pentru Rusia însăși, că ea trebuie să se dezintegreze în multe regiuni și zone care s-ar detesta până la moarte una pe cealaltă.

Și planifică astfel de planuri de mult timp. Au încurajat bandele de teroriști internaționali din Caucaz, au promovat infrastructura ofensivă a NATO aproape de granițele noastre. Ei au făcut din rusofobia totală arma lor, inclusiv prin cultivarea intenționată, decenii la rând, a urii față de Rusia, în primul rând în Ucraina, pentru care pregăteau soarta unui cap de pod anti-rus, iar poporul ucrainean însuși a fost transformat în carne de tun și împins la război cu țara noastră, dezlănțuindu-l, acest război, încă din 2014, folosind forțele armate împotriva populației civile, organizând genocid, blocade, teroare împotriva oamenilor care au refuzat să recunoască puterea apărută în Ucraina ca urmare a unei lovituri de stat.

Și după ce actualul regim de la Kiev a renunțat în mod public la o soluție pașnică a problemei Donbassului și, mai mult, a anunțat că are pretenții de a dobâni arme nucleare, a devenit absolut clar că o nouă, încă una, așa cum s-a întâmplat de două ori înainte, ofensivă la scară largă asupra Donbassului era inevitabilă. Și atunci, la fel de inevitabil, ar fi avut loc un atac asupra Crimeei ruse – asupra Rusiei.

În acest sens, decizia privind o operațiune militară preventivă era absolut necesară și singura posibilă. Principalele ei scopuri – eliberarea întregului teritoriu al Donbassului – au fost și rămân neschimbate.

Republica Populară Lugansk a fost deja aproape complet curățată de neonazişti. Luptele în Republica Populară Donețk continuă. Aici, timp de opt ani, regimul de ocupație de la Kiev a creat o linie profund eșalonată de fortificații pe termen lung. Atacul lor frontal ar fi dus la pierderi grele, iată de ce unitățile noastre, precum și unitățile militare ale republicilor Donbassului, acționează sistematic, competent, folosesc echipamente, protejează personalul și eliberează pas cu pas pământul Donețkului, curăță orașele și așezările de neonaziștii, oferă asistență oamenilor pe care regimul de la Kiev i-a transformat în ostatici, în scuturi umane.

După cum știți, la operațiunea militară specială participă militarii profesioniști care servesc pe bază de contract. Umăr la umăr cu ei luptă formațiunile de voluntari – oameni de diferite naționalități, profesii, vârste, adevărați patrioți. La chemarea inimii lor, au venit în apărarea Rusiei și a Donbasului.

În acest sens, am dat deja instrucțiuni Guvernului și Ministerului Apărării ca, în întregime și în cel mai scurt timp posibil, să fie stabilit statutul juridic al voluntarilor, precum și al luptătorilor unităților din Republicile Populare Donețk și Lugansk. Acesta ar trebui să fie același cu cel al cadrelor militare ale armatei ruse, inclusiv asigurarea materială și medicală, precum și garanții sociale. O atenție deosebită trebuie acordată organizării aprovizionării cu echipamente și tehnică a formațiunilor de voluntari și a detașamentelor miliției populare din Donbass.

În cursul rezolvării principalelor sarcini de protecție a Donbassului, trupele noastre, pe baza planurilor și deciziilor Ministerului Apărării și ale Statului Major General privind strategia generală de acțiune, au eliberat de neonaziști și teritorii semnificative ale regiunilor Herson și Zaporojie și o serie de alte raioane. Ca urmare, s-a format o linie extinsă de contact de luptă, care este de peste o mie de kilometri.

Ce vreau să spun public astăzi pentru prima dată? Deja după începerea operațiunii militare speciale, inclusiv a discuțiilor de la Istanbul, reprezentanții Kievului au reacționat destul de pozitiv la propunerile noastre, iar aceste propuneri au vizat în primul rând asigurarea securității Rusiei și a intereselor noastre. Dar este evident că soluția pașnică nu i se potrivea Occidentului, prin urmare, după ce s-au ajuns la anumite compromisuri, Kievului i s-a dat de fapt ordin direct de a perturba toate acordurile.

Ucraina a început să fie și mai mult alimentată cu arme. Regimul de la Kiev a lansat noi bande de mercenari străini și naționaliști, unități militare antrenate la standardele NATO și sub comanda de facto a consilierilor occidentali.

În același timp, a fost întărit în modul cel mai dur regimul de represiune din întreaga Ucraină împotriva propriilor cetățeni, instituit imediat după lovitura armată din 2014, a fost întărit în cel mai sever mod. Politica de intimidare, teroare și violență capătă din ce în ce mai mult forme de masă, teribile și barbare.

Doresc să subliniez: știm că majoritatea oamenilor care trăiesc pe teritoriile eliberate de neonaziști, și este vorba în primul rând despre pământurile istorice ale Novorossiei, nu vor să ajungă sub jugul regimului neonazist. În Zaporojie, Herson, în Lugansk și Donețk au văzut și văd acele atrocități comise de neonaziști în raioanele ocupate de ei în regiunea Harkov. Urmașii banderoviștilor și ai călăilor naziști ucid oameni, îi torturează și aruncă în închisori, reglează conturi, se răzbună, îi supun la chinuri pe civili.

Până să înceapă acțiunile militare, în Republicile Populare Donețk și Lugans, în regiunile Zaporojie și Herson trăiau peste șapte milioane și jumătate de oameni. Mulți dintre ei s-au văzut nevoiți să devină fugari, să-și abandoneze casa natală. Iar cei care au rămas – în jur de cinci milioane de oameni – sunt supuși, astăzi, unor permanente tiruri de artilerie și atacuri cu rachete din partea luptătorilor neonaziști. Ei trag asupra spitalelor și școlilor, comit acte teroriste împotriva populației civile.

Noi nu putem, nu avem nici un drept moral să lăsăm oameni dragi pradă călăilor, nu putem să nu reacționăm la dorința lor sinceră de a-și decide singuri soarta. Parlamentele Republicilor Populare din Donbass, precum și Administrațiile militar-civile ale regiunilor Herson și Zaporojie au hotărât să organizeze referendumuri privind viitorul acestor teritorii și ni s-au adresat nouă, s-au adresat Rusiei, cu rugămintea de a le susține acest pas.

Subliniez: am făcut totul pentru a asigura condiții sigure în vederea desfășurării referendumurilor, pentru ca acești oameni să-și poată exprima voința. Iar decizia care va fi luată de majoritatea locuitorilor din Republicile Populare Donețk și Lugansk, din regiunile Zaporojie și Herson, o vom susține.

Dragi prieteni!

Forțele noastre armate acționează astăzi, așa cum am mai spus, pe linia de contact armat, lungă de peste 1000 de kilometri, se confruntă nu doar cu formațiuni neonaziste, ci, practic, cu întreaga mașină militară a Occidentului colectiv.

În această situație, consider că este necesar să luăm următoarea decizie – care este pe deplin adecvată amenințărilor cu care ne confruntăm – și anume: pentru apărarea Patriei noastre, a suveranității și integrității ei teritoriale, pentru asigurarea securității poporului nostru și a oamenilor din teritoriile eliberate, consider că este necesar să susțin propunerea Ministerului Apărării și a Statului Major General de efectuare a unei mobilizări parțiale în Federația Rusă.

Repet, este vorba doar de o mobilizare parțială, adică vor fi convocați pentru serviciul militar numai cetățenii care, în momentul de față, sunt în rezervă și care au făcut deja stagiul militar în cadrul Forțelor Armate, care au anumite specializări militare și o experiență coresponzătoare.

Persoanele care vor fi convocate pentru serviciul militar vor trece în mod obligatoriu, înainte de plecare, o pregătire militară suplimentară, ținând cont de epxeriența operațiunii militare speciale.

Decretul privind mobilizarea parțială a fost semnat.

În conformitate cu legislația, decizia va fi comunicată, în scris, celor două camere ale Adunării Federale – Consiliul Federației și Duma de Stat.

Procedurile de mobilizare vor începe de astăzi, 21 septembrie. Îi însărcinez pe șefii de regiuni să acorde tot sprijinul necesar activității comisariatelor militare.

Subliniez în mod deosebit faptul că cetățenii Rusiei convocați pentru serviciul militar prin mobilizare vor beneficia de statutul, de drepturile bănești și de toate garanțiile sociale ale militarilor care desfășoară slujba militară pe bază de contract.

Adaug faptul că Decretul privind mobilizarea parțială prevede, de asemenea, măsuri suplimentare pentru îndeplinirea comenzilor pentru apărare. Șefii întreprinderilor din complexul militar industrial poartă responsabilitatea directă pentru rezolvarea problemelor care țin de creșterea producției de armament și tehnică de luptă, de desfășurare a unor noi capacități de producție. Guvernul trebuie, la rândul lui, să rezolve imediat toate problemele privind aprovizionarea cu materiale, resurse și sprijin financiar.

Stimați prieteni!

În politica lui agresivă promovată împotriva Rusiei, Occidentul a depășit toate limitele posibile. Permanent, auzim amenințări la adresa țării noastre, a poporului nostru. Unii politicieni iresponsabili din Occident nu doar vorbesc despre planuri de organizare a unor livrări de arme ofensive cu rază lungă de acțiune în Ucraina – sisteme ce permit lansarea de atacuri asupra Crimeii, asupra altor regiuni ale Rusiei.

Astfel de lovituri teroriste, inclusiv cu utilizarea de arme occidentale, se lansează deja asupra unor localități de frontieră din regiunile Belgorod, Kursk. NATO efectuează operațiuni de recunoaștere în timp real pe întreg teritoriul din sudul Rusiei folosind sisteme, avioane, nave, drone strategice moderne.

Washingtonul, Londra, Bruxelles-ul împing direct Kievul să treacă acțiunile militare pe teritoriul nostru. Fără să se sfiască ei spun că Rusia trebuie înfrântă cu toate mijloacele pe câmpul de luptă, pentru ca, ulterior, să fie privată de orice fel de suveranitate, politică, economică, culturală, cu jefuirea totală a țării noastre.

Se merge inclusiv pe șantaj nuclear. Este vorba nu doar depsre atacuri asupra Centralei nucleare Zaporojie, atacuri încurajate de Occident, ceea ce amenință cu o catastrofă nucleară, dar și despre afirmațiile unor înalți reprezentanți ai principalelor state NATO privind posibilitatea și admisibilitatea folosirii de arme de distruge în masă – arma nucleară – împotriva Rusiei.

Celor care-și permit astfel de afirmații împotriva Rusiei vreau să le amintesc faptul că țara noastră dispune, la rândul ei, de diferite mijloace de distrugere, unele componente fiind chiar mai moderne decât cele ale țărilor NATO. Iar în condițiile în care integritatea teritorială a țării noastre va fi amenințată, pentru apărarea Rusiei și a poporului nostru, noi, firește folosim toate mijloace aflate la dispoziția noastră. Și nu blufez când spun asta.

Cetățenii Rusiei pot fi convinși: integritatea teritorială a Patriei noastre, independența și libertatea noastră vor fi asigurate, subliniez acest lucru încă o dată, cu toate mijloacele de care dispunem. Iar cei care încearcă să ne șantejeze cu arma nucleară trebuie să știe că roza vânturilor s-ar putea întoarce și în direcția lor.

Este în tradiția noastră istorică, în soarta poporului nostru să-i oprim pe cei care râvnesc la dominație mondială, care amenință cu dezmembrarea și înrobirea Țării noastre, a Patriei noastre. Asta facem și acum, așa vom face și de acum înainte.

Cred în susținerea dumneavoastră.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.