Ministerul rus al Apărării a acuzat Seviciul de Securitate al Ucrainei și apărarea teritorială de răpirea locuitorilor Odessei care au apelat numere rusești

Serviciul de Securitate al Ucrainei și apărarea teritorială din Odessa îi duc pe locuitorii care au apelat numere rusești într-o direcție necunoscută, a anunțat, la o conferință de presă, șeful Statului major de coordonare interdepartamentală al Rusiei pentru reacție umanitară, șeful Centrului Național de Gestionare a Apărării Rusiei, general-colonelul Mihail Mizințev (în imagine), relatează Komsomolskaia pravda.

”La Odessa, luptătorii batalioanelor de apărare teritorială împreună cu angajații Serviciului de Securitate al Ucrainei verifică apartamentele oamenilor, precum și gospodăriile private pentru identificarea locuitorilor care exprimă păreri pro-ruse. Anterior, astfel de raiduri au fost efectuate la Harkov, Nikolaev, Sumî, Cernigov și în alte câteva localități”, a precizat general-colonelul.

După cum a relatat Mizințev, locuitorii sunt aspru pedepsiți și sunt răpiți pentru fotografii sau pentru înregistrări video cu reușitele Forțelor Armate ale Rusiei, pentru corespondență pe mesagerii sau pentru apeluri telefonice la numere rusești. Despre soarta acestor persoane nu există până acum nici o informație, a adăugat el.

Anterior, Kp.ru a scris că la Sviatogorsk subordonații președintelui Zelenski i-au încuiat în subsol pe copiii și profesorii unei școli internat. Naționaliștii ucraineni au desfășurat în incinta instituției speciale pentru copii un punct de comandă și au amplasat echipament militar greu, artilerie, tehnică de luptă și sisteme reactive de foc în salvă.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.