Ministrul Ciucă: de la promisiuni electorale că va înlătura inechitățile generate de eliminarea actualizării pensiilor militare… la garanții fără acoperire că legea pensiilor militare nu se va modifica

 Rezerviștii tot așteaptă de 2 ani de la domnul general Ciucă, ministrul apărării în guvernele lui Iohannis, să-și îndeplinească promisiunile, unele trecute și în planul anual de guvernare, reiterate la toate evenimentele electorale din ultimii 2 ani, că va lua măsuri de înlăturare a inechităților pentru militarii pensionați înainte de OUG nr. 59/2017, ale căror pensii sunt calculate și în prezent ponind din valoarea soldei de funcție în cuantum compus existentă în anii 2009-2010.

Documentul de lucru era proiectul de lege Plx 199/2020, amendat de comisiile raportoare din Camera Deputaților exact cum au propus juriștii și finanțiștii din MApN și MAI. 

La sfârșitul anului trecut, după instalarea Guvernului Cîțu, noul președinte al Comisiei de apărare din Camera Deputaților, un domn cu nume predestinat, Șovăială, a trimis proiectul la Guvern, pentru reaviz, cu adresa nr. 4c-15/370/20 12 2020. Proiectul zace în nelucrare la Guvern din cauză că ministerele care trebuiau să se pronunțe nu ar fi înaintat concluziile lor.


Prezența domnului Ciucă la emisiunea Antenei 3, Punctul de întâlnire, cu RaduTudor, din data de 02 06 2021, a reluat speranța multor rezerviști că va anunța deblocarea avizului de la guvern pentru Plx 199/2020 și va promite, cel puțin,  reluarea procesului de actualizare a pensiilor militare, proces înghțeat de 4 ani, prin OUG nr. 59/2017, pe vremea când domnia sa era șef al Statului Major General.

Ei nu, domnia sa s-a cantonat în siajul noilor intenții ale Coaliției guvernamentale cu privire la desființarea/ recalcularea tuturor pensiilor speciale, mulți înțelegând prin această sintagmă toate pensiile care se calculează altfel decât prevede legea cadru a pensiilor  din sistemul public, respectiv Legea nr. 263/2010.

Domnul Ciucă nu mai discută despre înlăturarea inechitaților din sistemul pensiilor militare, ci asigură, cred… fără acoperire, că  se va pune scut în apărarea legii pensiilor militare, așa cum este ea acum, adică destul de proastă pentru mai bine de jumătate dintre pensionarii militari. Ar jubila doar cei care s-au pensionat în ultimii ani, care au prins  sporurile care după anul 2009 au înlocuit creșterea soldelor de funcție sau/și  creșterile soldelor de funcție prevăzute de L 153/2017. Cu voia dumnealui, în rândul mulțumiților intră și veteranii de modă nouă din teatrele de operațiuni care, din luna februarie a,c, primesc indemnizatia de 1000  lei la pensia în plată. Ne spune, cu alte cuvinte, să cam lăsăm pretențiile de imbunătățire a L 223/2015 și să ne mulțumim că domnia sa se opune desființării pensiilor militare sau modificării legii pensiilor militare în privința creșterii vârstei de pensionare.

Ii mulțumim domnului ministru pentru puțin, speranțele noastre legându-se în prezent de noua inițiativă a conduceii Forumului Structurilor Asociative de a discuta problema înlăturării discriminărilor din sistemul pensiilor militare cu domnul Ludovic Orban, președinte al CD și încă președinte al PNL. In jurul datei de 10 06 așteptăm anunțarea rezultatului discuțiilor prin domnul Col. Tudor,  actualul președinte al Forumului Structurilor Asociative.

Ideile principale transmise ieri de domnul Ciucă sunt:

„De la Alexandru Ioan Cuza încoace militarii au beneficiat de pensie militară de stat. E o măsură compensatorie pentru tot ceea ce înseamnă privarea de anumite drepturi și libertăți democratice, pentru tot ceea ce înseamnă sacrificiul și disponibilitatea militarilor de a servi țara indiferent de condiții și de misiune, și, în acest sens, apreciez și sprijinul politic pentru ca pensiile militare să nu intre în categoria pensiilor speciale. Nu vorbesc doar despre pensiile militarilor din Ministerul Apărării Naționale, ci fac referire la pensiile tuturor celor ce fac parte din sistemul național de apărare și siguranță națională”

„Să se gândească cineva, să facă un exercițiu de imaginație și să vadă undeva un batalion cu militari între 55 și 60 de ani. Noi nu avem numai funcții birocratice și administrative, sunt și din acelea, dar sunt puține. Armata se caracterizează prin dinamism, prin stare de operativitate, prin energie, prin forță”

Indiferent că pensiile militare sunt sau nu considerate speciale de politicieni, pentru stabilirea regimului lor  juridic contează deciziile CCR care au stabilit că acest regim juridic este mai apropiat de cel al pensiilor speciale și că pensiile de serviciu reprezintă drepturi câștigate doar în limitele părților lor contributive. 

Deci nu eticheta de pensii speciale le face vulnerabile ci posibilitățile bugetare de finanțare.

Așadar, guvernanții pot reduce, în situații de criză, partea necontributivă a tuturor pensiilor de serviciu. 

Pentru stabilirea limitei de reducere a cuantumului pensiilor militare, ar trebui ca și acestora să li se calculeze cuantumul contributiv, stabilit potrivit legiii cadru privind pensiile din sistemul public.



Sursa: huhurez
Articol sursa: Ministrul Ciucă: de la promisiuni electorale că va înlătura inechitățile generate de eliminarea actualizării pensiilor militare… la garanții fără acoperire că legea pensiilor militare nu se va modifica

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.