Ministrul Muncii, Marius Budăi: ‘Trebuie să fim foarte atenți la măsurile pe care le luăm. Să nu creem un dezechilibru major în economie, din dorința de a face bine’

Marius Budăi, deputat PSD, a explicat că pachetul economico-social pe care Guvernul îl implementează va veni în sprijinul cetăţenilor români „pentru a le apăra puterea de cumpărare”.

„Ştim cu toţii în ce situaţie suntem şi cu această criză de securitate şi toate crizele pe care le-am traversat în ultimii doi ani. Avem obligaţia să ne adresăm în primul rând către cetăţenii vulnerabili şi să creem în paralel cu aceste măsuri şi măsuri pentru mediul de afaceri şi pentru produsul românesc, să sprijinim mediul de afaceri românesc să-şi poată apăra locurile de muncă existente să ne gândim ulterior să-i încurajăm să mai creeze alte locuri de muncă”, a declarat Marius Budăi, duminică seară la România TV.

Ministrul Muncii a explicat că luni va fi luată decizia finală privind pachetul social în şedinţa coaliţiei de guvernare.

„Va fi o conferinţă de presă comună unde se vor anunţa în amănunt toate aceste măsuri pe care le vom aplica pentru a veni în sprijinul mediului de afaceri şi categoriilor de cetăţeni vulnerabili”, a spus Marius Budăi.

Marius Budăi, anunţ de ultimă oră despre voucherele pentru românii cu venituri mici. Ce alte ajutoare va acorda Guvernul

„Lucrurile vor fi mâine în coaliţie tranşate pe sume. Este vorba despre majorarea normei de hrană din spitale, majorarea normei de hrană din centrele de plasament, acolo unde avem copii şi persoane cu dizabilităţi, majorarea valorii tichetului de hrană, acele vouchere în primul rând pentru copii, pentru acei copii care au burse sociale.

Ne dorim foarte mult să prevenim abandonul şcolar. Acele vouchere şi categoriile de persoane vor fi anunţate mâine.

Pentru celelalte categorii de persoane vulnerabile, cum ar fi pensionarii cu venituri mici, salariaţii cu salariul minim pe economie”, a explicat Marius Budăi.

Câte persoane vor beneficia de tichetele sociale pentru alimente

„Va fi un prag care va fi anunţat. Important este că din estimările noastre şi cu măsurile pe care le luăm în mediul economic şi cu măsurile pe care le luăm în al doilea pachet social vor fi în jur de 12 milioane de cetăţeni care vor beneficia de aceste măsuri.

Vor fi folosite pentru alimente bineînţeles, nicidecum pentru altceva. Ne îndreptăm spre a-i ajuta cât de cât pentru a-şi procura alimentele de bază”, a menţionat Budăi.

De asemenea, ministrul Muncii a afirmat că voucherele vor fi acordate din două în două luni până la sfârşitul anului.

„Este ceea ce România trebuie să implementeze acum. Trebuie să fim foarte atenţi la măsurile pe care le luăm. Să nu creem un dezechilibru major în economie, din dorinţa de a face bine”, a explicat deputatul PSD, conform româniatv.net

sursa:stiripesurse.ro

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.